UE analizează acordarea unui ajutor financiar pentru restaurarea conductei Drujba
Uniunea Europeană analizează acordarea de ajutor financiar Ucrainei pentru repararea conductei petroliere Drujba, în condițiile în care Ungaria și Slovacia blochează sprijinul pentru Kiev și sancțiunile împotriva Rusiei până la reluarea livrărilor de petrol prin această conductă.
Imagine simbolComisia Europeană ar putea elibera sprijinul prin intermediul asistenței bugetare pe care o acordă Ucrainei, potrivit unor surse din apropierea acestui dosar. De asemenea, UE este pregătită să ofere Ucrainei și expertiză, au adăugat sursele care au dorit să își păstreze anonimatul, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.
În luna ianuarie, Rusia a atacat conducta Drujba, provocând un incendiu la rezervor de stocare, care a durat 10 zile până a fost stins, precum și avarii la echipamente, cabluri de alimentare, transformatoare și un sistem de detectare a scurgerilor, a declarat directorul Naftogaz, Sergii Koretskyi.
Având în vedere amploarea distrugerilor, Kievul nu a putut oferi până acum un orizont de timp pentru finalizarea reparațiilor.
Ungaria și Slovacia au acuzat Ucraina că blochează livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba, punând la îndoială amploarea pagubelor. Niciuna din cele două țări nu a recunoscut atacul rusesc din ianuarie.
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat că va bloca măsurile de sprijinire a Ucrainei, inclusiv împrumuturi în valoare de 90 de miliarde de euro de la UE, până când vor fi reluate livrările de petrol rusesc prin conducta Drujba. Slovacia a oprit livrările de electricitate către Ucraina.
De asemenea, Ungaria și Slovacia, țări, care mențin legături strânse cu Kremlinul, au blocat ultima rundă de sancțiuni ale UE împotriva Moscovei.
Sursele citate de Bloomberg au precizat că oleoductul Drujba a fost lovit de aproape 20 de ori de la începutul războiului din Ucraina. Reparațiile au avut loc adesea în urma atacurilor rusești, punând în pericol lucrătorii, și cel mai probabil Moscova va viza probabil din nou conducta după ce va fi reparată, au adăugat sursele.
Executivul comunitar poartă discuții cu Kievul despre posibilitatea trimiterii unei misiuni de constatare a faptelor pentru a verifica daunele provocate conductei Drujba, susțin sursele. Discuțiile cu privire la acest subiect sunt în curs de desfășurare, au adăugat sursele.
Într-o scrisoare trimisă la finele lunii februarie președintelui Consiliului European, Viktor Orban a spus că susține ideea unei misiuni de constatare, din care să facă parte și delegați din Ungaria și Slovacia, și că va accepta concluziile acesteia.