main logo
324

UE a detectat un potenţial atac cibernetic asupra ambasadei din Moscova

Uniunea Europeană a detectat un potenţial atac cibernetic împotriva ambasadei sale la Moscova, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al UE, în urma unei relatări publicate de site-ul de ştiri Buzzfeed.

UE a detectat un potenţial atac cibernetic asupra ambasadei din Moscova

''Am observat potenţiale semne de compromitere a sistemelor conectate la reţeaua publică a delegaţiei noastre la Moscova'', a spus purtătorul de cuvânt, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.ro.

Buzzfeed relatase miercuri că un ''eveniment sofisticat de spionaj cibernetic'' a fost descoperit în aprilie şi că au fost sustrase informaţii. Atacul a început în februarie 2017, potrivit site-ului citat.

Reprezentantul UE a precizat că este în desfăşurare o anchetă, fără a oferi alte detalii. Statele membre au fost informate despre acest atac cibernetic.

Oficialii UE sunt îngrijoraţi de mai mult timp de activităţile online cu caracter de spionaj coordonate de la Moscova.

Luna trecută, blocul comunitar a lansat un instrument pentru a impune sancţiuni ca răspuns la atacuri cibernetice cum a fost de pildă încercarea de penetrare a sistemului informatic al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), ce are sediul la Haga.

Statele occidentale acuză Rusia că se află în spatele acestor atacuri. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării