main logo
301

UE a decis ridicarea sancțiunilor economice impuse Siriei sub regimul lui al-Assad

Uniunea Europeană a decis să ridice sancțiunile economice impuse Siriei. Anunțul a fost făcut marți seara de către șefa politicii externe a blocului, Kaja Kallas.

UE a decis ridicarea sancțiunilor impuse Siriei sub regimul lui al-AssadFoto: mediafax.ro

Decizia UE vine în contextul în care președintele american Donald Trump a anunțat un demers similar în privința acestor sancțiuni, cu puțin timp înainte de a se întâlni cu președintele interimar sirian Ahmed al-Sharaa, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro.

„Dorim să ajutăm poporul sirian să reconstruiască o Sirie nouă, incluzivă și pașnică. UE a fost întotdeauna alături de sirieni de-a lungul ultimilor 14 ani – și va continua să facă acest lucru”, a scris Kallas pe X.

Ce prevedeau sancțiunile impuse până acum Siriei

Sancțiunile vizau, în principal, sistemul bancar sirian, care a fost până în prezent interzis pe piețele internaționale de capital, potrivit diplomaților. De asemenea, această ridicare a sancțiunilor pe care UE le-a decis împotriva regimului președintelui destituit Bashar al-Assad prevede o deblocare a activelor Băncii Centrale Siriene.

În luna februarie a acestui an, UE a redus sancțiunile împotriva Siriei, cu scopul de a sprijini „o tranziție politică favorabilă incluziunii” în această țară. Cu toate acestea, oficialii europeni au rămas prudenți cu privire la noul guvern, condus de al-Sharaa, fost membru al Al-Qaida.

Pe de altă parte, sancțiunile impuse persoanelor legate de regimul Assad, precum și de încălcarea drepturilor omului vor rămâne în vigoare.

În decembrie 2024, rebelii sirieni l-au înlăturat de la putere pe dictatorul Bashar al-Assad. Unii lideri, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, au solicitat de atunci ridicarea acestor sancțiuni pentru a sprijini redresarea economică a țării.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării