main logo
2359

Ucraina va primi garanții de securitate. NATO, în afara discuției

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice (NATO), Mark Rutte, a declarat că, în discuţia pe care a avut-o luni la Casa Albă cu președintele american, Donald Trump, cu cel ucrainean, Vladimir Zelenski, și cu alți lideri europeni, nu a fost abordată aderarea Ucrainei la NATO, ci garanțiile de securitate de tip „Articolul 5” din Carta NATO.

Ucraina va primi garanții de securitate. NATO, în afara discuțieiImagine simbol

În cadrul unui interviu la un post american de televiziune, Mark Rutte a explicat că, în situația actuală, SUA și alte câteva țări au declarat că se opun aderării Ucrainei la NATO, iar poziția oficială a Alianței este că există un parcurs irevocabil pentru Kiev către NATO, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Rutte a menționat că acum sunt în discuție garanțiile de securitate pentru Ucraina, similare tipului „Articolul 5” din Carta NATO și ce anume vor implica acestea.

De menționat că Articolul 5 din tratatul de bază al NATO prevede principiul apărării colective, conform căruia un atac asupra oricăruia dintre cei 32 de membri este considerat un atac asupra tuturor. Aderarea la Alianța Nord-Atlantică reprezintă un obiectiv strategic pentru Ucraina, fiind înscris în Constituția țării.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării