main logo
491

Ucraina şi Rusia au ajuns la un acord privind un schimb de prizonieri

Ucraina şi Rusia au ajuns la un acord privind un schimb de prizonieri între cele două ţări, fiind vizaţi toţi cei 277 de deţinuţi aflaţi în arest după conflictul din estul Ucrainei, a declarat joi un oficial ucrainean.

Ucraina şi Rusia au ajuns la un acord privind un schimb de prizonieri

Potrivitul oficialului ucrainean, Roman Bezsmertnyi, Kievul aşteaptă un schimb între cei 208 deţinuţi ruşi care îşi ispăşesc pedepsele în închisorile ucrainene şi cei 68 de ucraineni arestaţi în Rusia, transmite Știri.md cu referire la Agerpres

”Cel mai important - s-a ajuns la un acord privind începerea procedurii de schimb a prizonierilor de război, deţinuţi ilegal, persoane condamnate în raportul de 208 la 69”, a declarat acesta.

Roman Bezsmertnyi reprezintă Ucraina în grupul de lucru pe probleme politice din cadrul Grupului de Contact Trilateral, un organism care are scopul de a găsi o soluţie pe cale diplomatică a conflictului din estul Ucrainei.

Acordul a fost încheiat în capitala statului Belarus, Minsk, în urma discuţiilor din grupul trilateral, ai cărui membri sunt Rusia şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare din Europa, un mecanism de securitate european însărcinat cu monitorizarea acordului de încetare a focului în estul Ucrainei.

Bezsmertnyi nu a anunţat care va fi data exactă de efectuare a schimbului, dar a afirmat că procedurile pregătitoare ar putea dura câteva luni.

Vadim Pristaiko, un oficial prezidenţial şi nominalizat pentru postul de ministru de Externe al Ucrainei, a declarat săptămâna aceasta că Ucraina şi Rusia au decis că acest schimb ar putea avea loc în următoarele luni.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării