main logo
480

Ucraina: Preşedintele Poroşenko a semnat decretul pentru adoptarea extinderii sancţiunilor împotriva Rusiei

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a semnat decretul pentru adoptarea deciziei de extindere a sancţiunilor împotriva unor companii şi entităţi din Rusia, se arată într-un comunicat publicat vineri pe site-ul prezidenţial, relatează Reuters.

Poroşenko a semnat pentru a adopta extinderea sancţiunilor contra RusieiPoroşenko a semnat pentru a adopta extinderea sancţiunilor contra Rusiei

Consiliul de Securitate şi Apărare al Ucrainei a aprobat la începutul lunii mai aceleaşi sancţiuni ca Statele Unite care vizează magnaţi şi aliaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin, citează Agerpres

Kievul a extins de asemenea sancţiunile existente împotriva a sute de companii şi entităţi din Rusia, ca răspuns la anexarea Crimeei în 2014 şi la sprijinul Kremlinului pentru rebelii proruşi din estul Ucrainei.

Decretul nu precizează persoanele sau companiile care se regăsesc pe cea mai recentă listă. Consiliul de Securitate şi Apărare a declarat că noile sancţiuni se vor aplica timp de cel puţin trei ani, inclusiv unor parlamentari şi oficiali de rang înalt de la Moscova.

Preşedintele ucrainean anunţase mai înainte că unul din cei aflaţi pe listă este magnatul industriei aluminiului Oleg Deripaska, unul din cei 24 de oameni de afaceri ruşi adăugaţi pe lista neagră a SUA în aprilie anul acesta. În cadrul concernului Rusal, Deripaska deţine şi uzina de alumină de la Nikolaev, din Ucraina.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării