main logo
3965

Ucraina neagă capturarea de către Rusia a unui oraș-cheie de lângă Donețk

Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat că trupele sale au cucerit orașul cheie Mariinka din estul Ucrainei - o afirmație negată imediat de Kiev.

Ucraina neagă capturarea de către Rusia a unui oraș de lângă Donețkpoză simbol

Șoigu i-a spus președintelui Vladimir Putin că unitățile de asalt au cucerit zona "puternic fortificată" de lângă Donețk, o capitală regională controlată de Rusia, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Dar purtătorul de cuvânt militar ucrainean Oleksandr Ștupun a declarat că "luptele pentru Mariinka" continuă.

Mariinka - văzută ca o poartă de acces către Donețk - a fost aproape complet distrusă.

Serghei Şoigu a subliniat că eliberarea acestui bastion va reduce potenţialul defensiv al Ucrainei şi va oferi armatei ruse ''noi oportunităţi pentru viitoare acţiuni în această direcţie''.

Putin a salutat faptul că preluarea controlului în Marinka va ţine trupele ucrainene departe de Doneţk, capitala regională controlată de Rusia, care a fost cu regularitate vizată de bombardamente ucrainene din 2014.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării