Ucraina: Cum vor fi pedepsiți cetățenii care nu vor purta mască
21 noiembrie, 18:34
946
2
Ucraina: Cum vor fi pedepsiți cetățenii care nu vor purta mască
21 noiembrie, 18:34
946
2

În Ucraina a intrat în vigoare o lege privind sancţionarea cu amendă de la 170 la 255 de hrivne în cazul persoanelor care nu poartă mască de protecţie în spaţii publice şi în mijloacele de transport în comun – titrează, sâmbătă, ziarul „Korrespondent”.

Legea a fost adoptată de Parlamentul de la Kiev pe 6 noiembrie, iar pe 19 noiembrie, a fost promulgată de către preşedintele Vladimir Zelenski, transmite Știri.md cu referire la Rador.ro

Conform noilor prevederi, sunt amendate persoanele care nu poartă masca de protecţie sau în cazul în care masca este purtată în mod incorect (masca trebuie să acopere complet faţa, gura şi nasul). La prima încălcare a legii, cetăţeanul este amendat cu 170 de hrivne (5,6 EUR), iar a doua oară va fi sancţionat cu o amendă de 255 de hrivne (7,5 EUR). 

Amenda trebuie să fie achitată pe loc, pentru că legea nu prevede necesitatea trimiterii procesului verbal în instanță înainte de a aplica sancţiunea, așa cum era înainte. Noua lege mai prevede că persoana sancţionată poate plăti amenda inclusiv cu un card bancar sau cu telefonul. Amenzile pentru nepurtarea măştii de protecţie pot fi aplicate de către poliţişti, reprezentanţi ai autorităţilor sanitare, ai Serviciului Epidemiologic de Stat, precum și de către autoritățile locale. Potrivit legii, amenda poate fi contestată în instanță în termen de 10 zile.

Amintim că Ucraina a depăşit 600.000 de cazuri de coronavirus, sâmbătă fiind depistate alte 14.580 de îmbolnăviri, un record de la începutul pandemiei. În ultimele 24 de ore, Ucraina a raportat şi 215 decese asociate COVID-19. Bilanţul epidemiei de coronavirus în Ucraina a ajuns, astfel, la 612.665 de infectări şi 10.813 decese. 

În ultima zi 7.989 de ucraineni s-au vindecat de COVID-19, bilanţul total al cazurilor vindecate ajungând la 282.313.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter