Ucraina anunță că va participa la Jocurile Olimpice de la Paris, în ciuda războiului
Ucraina a anunțat luni că își va trimite sportivii la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris, în pofida continuării războiului cu Rusia, a anunțat ministrul Sporturilor, Matvei Bidnîi, la Kiev, conform DPA.
Ministrul a spus că Ucraina a repurtat deja o victorie prin prezența sa la Paris, după ce Rusia a fost suspendată din mișcarea olimpică din cauza invaziei ruse lansate în februarie 2022, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.
Președintele Comitetului olimpic ucrainean (NOC), Vadim Gutțait, a opinat că prezența echipei Ucrainei la JO 2024 transmite un mesaj semnificativ, în condițiile în care sportivii săi s-au pregătit pentru Olimpiadă „sub rachete și bombe”: „Este deja o victorie că putem participa în condiții de invazie”.
Sportivilor din Rusia și Belarus li s-a permis să participe condiționat la Jocurile de la Paris cu statut de neutri, fără însemne naționale și imnuri.
Comitetul Olimpic Internațional și diverse federații internaționale au avertizat că sportivii din cele două țări care au susținut invazia nu vor putea participa. Ucraina a oferit documentații despre sportivii aflați în această situație.
Aceste aranjamente au deschis calea pentru participarea Ucrainei, iar anunțul de luni reprezintă o confirmare oficială.
La începutul lunii, comitetul olimpic ucrainean a publicat o serie de recomandări către sportivii săi să evite întâlniri și fotografii cu sportivii din Rusia și Belarus, acolo unde este posibil.
Jocurile Olimpice de la Paris vor avea loc între 26 iulie și 11 august.