Turul doi al prezidențialelor din România: În unele țări a început votul
Turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2025 în România are loc duminică, 18 mai. Românii din diaspora pot vota timp de trei zile, vineri, sâmbătă și duminică, la orice secție de votare din străinătate, indiferent dacă au sau nu reședința în afara țării.

Prima secție de vot care s-a deschis este cea din Auckland, Noua Zeelandă, joi, 15 mai, la ora 22:00, ora României. Ca urmare a diferenței de fus orar, în Auckland este vineri, 16 mai, ora 7:00, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
În această etapă decisivă a scrutinului prezidențial se înfruntă George Simion, liderul partidului AUR, și Nicușor Dan, candidat independent și primar al Capitalei.
Programul secțiilor de votare din străinătate
Pot vota în străinătate cetățenii români (cu drept de vot) care se află în afara țării în ziua alegerilor, indiferent dacă au sau nu domiciliul ori reședința în locația respectivă. Cetățenii pot vota la orice secţie de votare, fiind înscriși în listele electorale suplimentare. Exercitarea dreptului de vot la o secție de votare din străinătate nu este condiționată de înregistrarea în Registrul electoral ca alegător în străinătate.
Lista sediilor celor 965 de secții de votare din străinătate poate fi accesată AICI.
Secțiile de votare din străinătate vor fi deschise timp de trei zile după cum urmează:
- Vineri, 16 mai 2025, între 7:00 și 21:00, orele locale;
- Sâmbătă, 17 mai 2025, între 7:00 și 21:00, orele locale;
- Duminică, 18 mai 2025, între 7:00, ora locală, și 21:00, ora locală a României, dar nu mai târziu de ora 21:00, ora României.
Există posibilitatea de prelungire a programului pentru încă trei ore pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora de închidere a secției respective, precum și pentru cei care se află la rând în afara sediului secției de votare.
Care sunt orele de închidere ale secțiilor de votare din SUA, Canada și Europa de Vest, în ziua de duminică, 18 mai
Duminică, 18 mai 2025, în ultima zi de vot, românii din străinătate nu vor mai putea vota după închiderea urnelor în România.
Majoritatea secțiilor din străinătate vor fi deschise între 7:00 - 21:00, orele locale ale țării în care se află secția de votare, cu excepția unor state din Europa, Africa, America de Sud, SUA și Canada, în care secțiile de votare se vor închide la ora locală a României 21:00. Pentru alegătorii care se află la sediul secției de votare la închiderea acesteia, există posibilitatea prelungirii votării cu încă trei ore.
Cu ce acte de identitate se poate vota în străinătate
Românii din străinătate pot vota cu un act de identitate valabil, emis de statul român, respectiv:
- cartea de identitate;
- cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie;
- buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic;
- paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar;
- carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din şcolile militare).