main logo
454

Turişti blocaţi pe insule din Thailanda din cauza unei furtuni tropicale

Sute de turişti sunt blocaţi pe mai multe insule din Golful Thailandei după ce aeroporturile regionale au fost închise, iar ambarcaţiunile au rămas blocate din cauza furtunii tropicale Pabuk.

Turişti blocaţi pe insule din Thailanda din cauza unei furtuni tropicaleTurişti blocaţi pe insule din Thailanda din cauza unei furtuni tropicale

Directorul Centrului de meteorologie din Thailanda, anunță că toate insulele din Golful Thailandei, în special Koh Samui, Koh Phangan şi Koh Tao, deosebit de populare în perioada sărbătorilor de iarnă, „vor fi afectate deoarece Pabuk este imnes”, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

De asemenea, două aeroporturi regionale – Nakhon Si Thammarat şi Koh Samui – au fost închise până sâmbătă, astfel încât un număr mare de turişti au rămas complet izolaţi de continent.

Pabuk este prima furtună tropicală din ultimii 30 de ani care loveşte această zonă a ţării în afara sezonului musonic. Astfel, a crescut în intensitate în ultimele ore și a fost însoţită de viteze ale vântului de 75 de kilometri la oră şi valuri de până la cinci metri înălţime.

Zeci de mii de turişti au părăsit zona începând de miercuri. „Este foarte gol. Plajele sunt pustiii„, a povestit Pui Suriwan, un locuitor din Koh Phangan.

Peste tot au fost amplasate steguleţe roşii care semnalează interdicţia privind înotul.

Economia thailandeză este puternic dependentă de turism. Se preconizează că regatul va găzdui în acest an un număr record de 40 de milioane de vizitatori, dintre care majoritatea vizitează staţiunile din sud.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării