main logo
568

Turcia deschide procesul în cazul asasinării ambasadorului rus Karlov

Douăzeci şi opt de suspecţi vor fi judecaţi marţi în urma asasinării ambasadorului rus Andrei Karlov, care a fost împuşcat mortal în decembrie 2016, în timp ce se afla la o expoziţie în Ankara.

Turcia deschide procesul în cazul asasinării ambasadorului rus Karlov

La 19 decembrie 2016, Andrei Karlov, în vârstă de 62 de ani, a fost împuşcat mortal de către Mevlut Mert Altinas, un fost agent al poliţiei turce, în vârstă de 22 de ani, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

Altinas, în vârstă de doar 22 de ani, a strigat "Allahu Akbar" şi a promis că cei responsabili pentru evenimentele din Siria vor fi traşi la răspundere. Acesta a fost ucis la scurt timp de către forţele speciale ale Turciei.

Procurorul general de la Ankara a acuzat 16 dintre suspecţi cu "crimă cu premeditare cu intenţia de a cauza teroare". Ceilalţi 12 au fost acuzaţi de "apartenenţă la o organizaţie teroristă".

Printre suspecţi se numără şi clericul musulman Fethullah Gulen, pe care regimul de la Ankara îl consideră de asemenea responsabil pentru tentativa eşuată de lovitură de stat din 15 iulie 2016, în urma căreia 250 de persoane au murit şi alte 2.200 au fost rănite.

Gulen a negat atât implicarea în tentativa de lovitură de stat, cât şi în asasinat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării