main logo
1220

Turcia a interzis accesul la aplicaţia de mesagerie Discord

Autorităţile de la Ankara au anunţat că, începând de miercuri, accesul la aplicaţia de mesagerie Discord va fi blocat în Turcia, din cauza conţinuturilor „dăunătoare” pentru copii şi tineri distribuite pe această platformă.

Turcia a interzis accesul la aplicaţia de mesagerie DiscordFoto: adevarul.ro

Autoritatea turcă pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţii (BTK) a precizat pe site-ul său că decizia adoptată de instanţa din Ankara va fi pusă în practică începând de miercuri, 9 octombrie, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

„Suntem hotărâţi să ne protejăm tinerii şi copiii (...) de publicaţiile dăunătoare şi criminale de pe reţelele de socializare şi internet”, a explicat pe reţeaua X ministrul turc al justiţiei, Yilmaz Tunç.

Foarte apreciat mai ales de amatorii de jocuri video, Discord este folosit ca aplicaţie de mesagerie internă şi de numeroase companii şi organizaţii. În plus, în ultima vreme, patforma a devenit o reţea socială alternativă pentru utilizatorii dezamăgiţi de Facebook sau X (fostul Twitter).

Decizia de a bloca accesul la Discord vine la doar câteva zile după ce unii utilizatori ai platformei s-ar fi arătat încântaţi de o dublă crimă comisă vineri la Istanbul, în care au murit două tinere în vârstă de 19 ani. Alţii ar fi hărţuit sexual minori prin intermediul acestei aplicaţii de mesagerie, informează Agerpres, citând presa turcă.

Vă reamintim că recent Turcia a interzis accesul la alte două platforme din mediul online. Astfel, în luna august a restricţionat accesul pe platforma de jocuri video Roblox, invocând „conţinuturi dăunătoare pentru copii”, iar anterior blocase şi reţeaua Instagram, după ce un înalt oficial turc a acuzat platforma de blocarea postărilor care exprimau condoleanțe pentru asasinarea lui Ismail Haniyeh, un lider al grupului militant palestinian Hamas. Accesul la Instagram a fost restabilit, însă,  9 zile mai târziu, ca urmare a criticilor primite din partea cetăţenilor.

Discord, care oferă o platformă gratuită prin care pot fi schimbate texte, fişiere audio şi videoclipuri, are aproximativ 150 de milioane de utilizatori activi lunar.

Hotărârea guvernului de la Ankara vine după ce marţi şi Rusia a anunţat că a interzis platforma Discord, invocând utilizarea acesteia „în scopuri teroriste şi extremiste”.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării