main logo
363

Trump: Suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcineva

Arabia Saudită invită experţi internaţionali să ancheteze atacarea instalaţiilor sale petroliere, agresiune pentru care Washingtonul suspectează Iranul.

Trump: Suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcinevaFoto: protv.ro

Dispariţia, dintr-un foc, de pe piaţă a 6 milioane de barili a declanşat o criză globală, nemaivăzută de la primul război din Golf, din 1991, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

Efectele nu sunt aşteptate doar la pompă. Industria aeronautică va suporta de asemenea consecinţe usturătoare pentru buzunarele călătorilor. Principalele companii aeriene americane, dar şi Lufthansa şi Air France, au suferit lunii pierderi la bursă.

Atacarea celor 2 instalaţii petroliere din estul Arabiei Saudite a fost revendicata de către rebelii yemeniţi huti, care înfruntă de cinci ani o coaliţie condusă de Arabia Saudită.

Hassan Rouhani: “Rădăcina problemei este invadarea Yemenului (de către saudiţi). Întrebarea mea pentru saudiţi este: “De ce aţi invadat Yemenul, de ce îi bombardaţi zilnic, de ce îi ucideţi pe yemeniţi? Yemenul nu are de ales decât să răspundă acestor agresiuni şi fluxului de arme pe care americanii şi europenii le trimit Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite.”

Investigaţiile preliminare făcute de saudiţi arată că în atac au fost folosite arme provenind din Iran. Americanii merg însă mai departe şi cred că atacul în sine a fost lansat din Iran. În opinia lor, fotografiile satelitare ale instalaţiilor bombardate arată că urmerile sunt incompatibile cu teza unei operaţiuni huti.

Donald Trump: “Dacă vreau să încep un război? Nu vreau război cu nimeni! Avem cea mai puternică armată din lume, am cheltuit peste un trilion şi jumătate de dolari în ultima perioadă cu armata. Nimeni nu se apropie măcar de acest nivel al investiţiilor. Nu vreau război cu nimeni, dar suntem mai pregătiţi de război decât oricine altcineva.”

Reporter: Domnule preşedinte, vi s-au prezentat dovezi categorice ca Iranul a comis acest atac?

Donald Trump: Ei bine, totul pare să susţină această pistă. Avem analize foarte solide. Imediat ce vom avea certitudine absolută, am să vă comunic.

La întâlnirea avută chiar luni, la Ankara, cu preşedinţii iranian şi turc, liderul rus Vladimir Putin şi-a permis o sugestie în doi peri - care i-a încântat pe aliaţii săi iranieni, duşmani declaraţi ai Arabiei Saudite.

Vladimir Putin: “Coranul spune că singura violență acceptabilă este autoapărarea. Suntem pregătiţi să furnizăm asistenta potrivită Arabiei Saudite ca să se apere de atacuri. Nu trebuie decât ca responsabilii politici de la Riad să ia decizia înţeleaptă de a achiziţiona sistemul de apărare antirachetă rusesc S-300, cum a făcut deja Iranul, ori sistemul de ultima generaţie S-400 Triumph, pe care Turcia tocmai l-a cumpărat de la Rusia.”

Dincolo de glume, cancelariile occidentale, dar şi cei direct implicaţi, se tem nu doar de o criză a petrolului, ci şi de o escaladare militară între Washington şi Teheran.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării