Trump, salvat de o gafă imensă de soția lui: Ce i-a șoptit Melania
Melania Trump l-a salvat pe Donald Trump de o gafă diplomatică la înmormântarea Papei Francisc. Președintele american ezită să participe la ritualul „semnului păcii”, atunci când toți liderii își dau mâna. Un specialist care a descifrat ce i-a spus prima doamnă lui Trump.

Liderul american a fost însoțit de soția sa, Melania Trump, care și-a sărbătorit ziua de naștere sâmbătă, în ziua în care o lume întreagă și-a luat rămas bun de la Suveranul Pontif, în cadrul unei ceremonii la care au asistat mai mulți lideri mondiali, transmite Știri.md, cu referire la digi24.ro.
În timpul slujbei catolice de trei ore în memoria Papei Francisc, de la Vatican, liderii mondiali au fost încurajați să își strângă mână și să ofere un „semn al păcii”.
În timp ce demnitarii străini au început să se deplaseze pentru a da mâna cu omologii lor, Donald Trump a fost văzut stând nemișcat.
Atunci, Prima Doamnă a Statelor Unite a fost văzută șoptindu-i ceva președintelui SUA la ureche, înainte ca acesta să se adreseze șefilor de stat prezenți la Vatican. Melania Trump i-a șoptit soțului ei cinci cuvinte care l-au determinat pe republican să se deplaseze și să dea mâna cu ceilalți șefi de stat.
Nicola Hickling, expert în citirea mișcărilor buzelor, a declarat pentru presa internațională că Melania a șoptit „ar trebui să o faci”. Trump a replicat: „Oh, bine”.
În acel moment, președintele american Donald Trump s-a îndreptat să dea mâna cu președintele Estoniei, Alar Karis, și cu regele Felipe al VI-lea și regina Letizia ai Spaniei, înainte de a se întoarce către președintele francez Emmanuel Macron pentru același gest.
Trump, criticat de toată planeta pentru ținuta pe care a avut-o la funeraliile Papei Francisc
Melania Trump nu l-a putut salva pe soțul ei de toate criticile din online pentru că a purtat un costum albastru. Asta deși, codul vestimentar cerea unul negru pentru o astfel de înmormântare.
Vizita la Roma pentru funeraliile Papei Francisc a fost prima deplasare oficială a lui Donald Trump de când a preluat cel de-al doilea mandat, la 20 ianuarie.