Trump prelungește armistițiul cu Iran, dar Teheranul îl respinge
Cu câteva ore înainte de expirare armistițiului cu Iranul, președintele SUA, Donald Trump, a anunțat prelungirea acestuia pe termen nelimitat, o decizie pe care susține că a luat-o la solicitarea autorităților pakistaneze. Pe de altă parte, Teheranul a respins această măsură, despre care susține că nu are sens.
Foto: IPNÎntr-o postare pe rețele sociale, liderul de la Casa Albă a precizat că încetarea focului va rămâne în vigoare până când Iranul își va prezenta propriile condiții pentru pace. Trump a subliniat că blocada porturilor iraniene va continua și pe perioada armistițiului, transmite Știri.md cu referire la IPN.
La scurt timp, Iranul a anunțat că nu recunoaște decizia unilaterală a SUA și că va acționa exclusiv în conformitate cu propriile interese naționale.
Mehdi Mohammadi, consilier al președintelui Parlamentului iranian, a criticat anunțul pe care l-a calificat ca fiind lipsit de sens, deoarece partea învinsă nu poate dicta condiții. El a adăugat că blocada porturilor iraniene e un asediu și că trebuie să primească un răspuns militar.
În același timp, runda de negocieri americano-iraniene de la Islamabad, care urma să se desfășoare miercuri, a fost anulată, după ce Teheranul a refuzat să participe.