stiri Logo
main logo
main logo
2609

Trump lansează noi amenințări: O întreagă civilizație va muri în seara asta

Președintele american Donald Trump a lansat o nouă amenințare la adresa Iranului pe fondul ultimatumului care expiră marți seara. Acesta a spus că dacă Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz, „o întreagă civilizație va pieri în seara aceasta”.

Trump lansează noi amenințări: O întreagă civilizație va muri în seara astaImagine simbol

„O întreagă civilizație va muri în seara asta, și nu va mai fi readusă niciodată la viață. Nu vreau să se întâmple asta, dar probabil că se va întâmpla”, transmite președintele american printr-un mesaj publicat pe Truth Social, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro.

Amenințarea lui Trump vine după ce în decursul weekendului a lansat mai multe ultimatumuri la adresa Iranul prin care dacă iranienii nu redeschid Strâmtoarea Ormuz până marți seara ei se vor confrunta cu distrugerea infrastructurii civile și energetice.  

Cu toate acesta, liderul de la Casa Albă susține că un atac nu ar fi necesar. „Acum, că avem o Schimbare Completă și Totală a Regimului, unde predomină minți diferite, mai inteligente și mai puțin radicalizate, poate că se poate întâmpla ceva revoluționar, Cine știe?”, se mai arată în mesajul președintelui.

Trump și-a intensificat amenințările la adresa Teheranului, pe fondul blocării Strâmtorii Ormuz. Strâmtoarea este tranzitată de 20% din fluxul internațional de petrol și blocarea ei a generat o criză energetică ale cărei efecte sunt resimțite pe întreaga scenă internațională. 

mediafax.ro
Publicitatea ta poate fi aici