Trump impune tarife de 19% pentru un stat, după un nou acord comercial
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi că a încheiat un acord comercial cu omologul său filipinez Fernando Marcos, acord care va duce la aplicarea unor tarife de 19% la produsele din arhipelag care intră în Statele Unite.

Aceasta este a treia taxă vamală anunţată de Trump la produsele filipineze: a început cu o rată de 17% la începutul lunii aprilie, odată cu anunţarea aşa-numitelor tarife „reciproce", înainte de a le creşte la 20% într-un mesaj trimis guvernului filipinez pe 9 iulie, transmite Știri.md cu referire la stirileprotv.ro.
Președintele american Donald Trump solicită impunerea unor tarife vamale minime de 15-20% pentru importurile din Uniunea Europeană, a relatat vineri Financial Times, citând surse.
Potrivit a trei persoane familiarizate cu discuțiile comerciale dintre SUA și blocul comunitar, Trump și-a intensificat cererile după mai multe săptămâni de negocieri privind un posibil acord-cadru, potrivit publicației britanice.
Cu mai puțin de două săptămâni până la termenul limită impus de Trump (1 august), discuțiile dintre cele două părți par să fi intrat în impas.
Uniunea Europeană spera la un acord similar cu cel încheiat cu Regatul Unit, care menține un tarif de bază de 10% și prevede excepții pentru anumite sectoare.
Trump s-a plâns frecvent de excedentul comercial al UE în relația cu SUA, care se ridică la 198 de miliarde de euro (231 de miliarde de dolari) în ceea ce privește bunurile.
De cealaltă parte, oficialii europeni susțin că balanța comercială este mult mai echilibrată atunci când sunt incluse și serviciile și investițiile.
Aceștia au promis, de asemenea, creșterea achizițiilor de petrol și gaze din SUA pentru a reduce dezechilibrul comercial.
După publicarea informației, indicele bursier Dow Jones Industrial Average a scăzut până la cel mai jos nivel al ședinței, pierzând peste 250 de puncte.