main logo
500

Trump e dezamăgit că premierul suedez nu l-a eliberat pe A$AP Rocky

Preşedintele american Donald Trump s-a arătat „foarte dezamăgit” că prim-ministrul suedez nu l-a eliberat pe rapperul A$AP Rocky, reţinut sub acuzaţia de agresiune, iar autorităţile din ţara scandinavă au reiterat vineri că justiţia este independentă de politică.

Trump e dezamăgit că premierul suedez nu l-a eliberat pe A$AP RockyFoto: twitter.com

Trump a scris joi pe Twitter: „Foarte dezamăgit de prim-ministrul Stefan Lofven pentru că nu a fost capabil să acţioneze. Am urmărit casetele cu A$AP Rocky, iar el era urmărit şi hărţuit de scandalagii. Daţi-i lui A$AP Rocky libertatea. Trataţi americanii corect!”, transmite Știri.md cu referire la news.ro.

„Facem atât de multe pentru Suedia, dar se pare că nu funcţionează şi invers. Suedia ar trebui să se concentreze pe adevărata ei problemă cu criminalitatea #FreeRocky”, a mai scris el.

În replică, vineri, autorităţile suedeze au respins criticile lui Trump, spunând că justiţia este independentă.

Un purtător de cuvânt al guvernului a transmis că guvernul nu se va implica în caz. „Suedia şi prim-ministrul Stefan Lofven au fost foarte clari în dialogul cu Casa Albă şi cu preşedintele american că, în Suedia, toţi sunt egali în faţa legii şi că guvenul nu poate interveni în procedurile legale”, citează Reuters.

Rapperul american A$AP Rocky, pentru care preşedintele Donald Trump spunea în urmă cu câteva zile că este pregătit să garanteze personal, a fost pus, joi, sub acuzare.

În vârstă de 30 de ani, rapperul, modelul şi producătorul muzical, pe numele real Rakim Mayers, susţine că este nevinovat. Dacă va fi găsit vinovat, riscă pedeapsa cu 2 ani de închisoare.

Rapperul, cunoscut pentru piesa „Praise the Lord”, se afla în Stockholm pentru a cânta la festivalul Smash. Detenţia a dus la anularea celorlalte concerte programate în Europa.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării