main logo
2024

Trump a vorbit la telefon cu Putin: I-a cerut încetarea războiului din Ucraina

Liderul rus Vladimir Putin i-a transmis joi omologului său american Donald Trump, în cursul unei convorbiri telefonice, că regimul său „nu va renunța la obiectivele” stabilite în cazul Ucrainei, relatează AFP.

Trump a vorbit la telefon cu Putin: I-a cerut încetarea războiuluiImagine simbol

Această discuție telefonică, a șasea între Vladimir Putin și Donald Trump de la revenirea liderului republican la Casa Albă, pe 20 ianuarie, a durat circa o oră și a fost calificată drept „sinceră” de către consilierul pentru probleme externe al Kremlinului, Iuri Ușakov, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.

Potrivit lui Ușakov, Putin și Trump au vorbit despre războiul din Ucraina și situația din Orientul Mijlociu, precum și despre relațiile dintre Moscova și Washington. În ceea ce privește Ucraina, Trump a ridicat chestiunea încetării războiului, iar Putin a pretins că este dispus la „continuarea procesului de negociere”.

 Cu toate acestea, Kremlinul „își va urmări obiectivele, și anume eliminarea cauzelor profunde binecunoscute care au condus la situația actuală”, a adăugat Putin, citat de Ușakov.

Putin invocă așa-numite „cauze profunde” pentru a deturna atenția de la obiectivele sale imperialiste, mai exact cucerirea Ucrainei, desființarea NATO, extinderea sferei de influență a Kremlinului și supraviețuirea regimului actual de la Moscova. 

Pe termen mai scurt, Kremlinul cere Ucrainei să renunțe în întregime la patru regiuni pe care le-a ocupat parțial, precum și la peninsula Crimeea, anexată în 2014, să abandoneze ideea aderării în NATO, să nu mai primească arme occidentale și să-și reducă dimensiunile armatei. Aceste condiții sunt considerate inacceptabile de către conducerea Kiev, deoarece ar legitimiza agresiunea militară rusă și ar duce la slăbirea Ucrainei.

Putin și Trump „au confirmat interesul reciproc pentru punerea în practică a unei seriii de proiecte economice promițătoare, în special în domeniile energiei și cercetării spațiale”, a mai spus Ușakov.

 Putin și Trump au evocat de asemenea conflictele din Orientul Mijlociu, inclusiv recentul război între Iran și Israel. Ușakov susține că liderul de la Kremlin a pledat pentru o reglementare „exclusiv prin mijloace politice și diplomatice”. 

Această discuție are loc la două zile de la convorbirea telefonică dintre Vladimir Putin și președintele francez Emmanuel Macron. Potrivit Palatului Elysee, Macron i-a cerut lui Putin să pună capăt războiului său împotriva Ucrainei.

Președintele american Donald Trump urmează să discute la telefon și cu omologul său ucrainean Vladimir Zelenski în contextul divulgării informației că Pentagonul a decis să oprească ajutorul militar pentru Ucraina.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării