main logo
497

Trezorierul Vaticanului, judecat pentru agresiuni sexuale

Numărul trei de la Vatican, cardinalul australian George Pell, va fi judecat pentru agresiuni sexuale. Este prelatul cu cel mai înalt rang care ajunge în faţa judecătorilor pentru asemenea acuzaţii.

Trezorierul Vaticanului, judecat pentru agresiuni sexuale

Cardinalul, care are 76 de ani, este trezorierul Vaticanului şi unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai Papei. Nu se cunosc detalii despre faptele de care este acuzat şi pe care acesta le-a negat cu fermitate, dar acestea s-ar fi petrecut acum câteva decenii, scrie Digi24.

Este vorba despre incidente care ar fi avut loc într-o catedrală, într-un cinematograf şi într-o piscină.

Înaltul prelat va fi judecat la Melbourne, după o lună de audieri preliminare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării