main logo
688

Trei surori din Ohio au născut în aceeași zi, cu același medic

Trei surori din statul american Ohio au sfidat probabilitățile, dând naștere în aceeași zi, în același spital și cu același medic, la trei copii, scrie site-ul 20 minutos.

Trei surori din Ohio au născut în aceeași zi, cu același medic

Daneesha Haynes, Ariel Williams și Ashley Haynes au născut cei trei copii pe data de 3 iulie la OhioHealth Mansfield Hospital, transmite Știri.md cu referire la gandul.ro.

Un articol din 1998 al Associated Press menționează că șansele ca trei surori să nască în același timp sunt de 1 la 50 de milioane.

A fost o binecuvântare, a spus Daneesha Haynes. Este incredibil. Această întâmplare a uimit pe toată lumea.

Williams a fost prima dintre cele trei surori care a născut și a numit-o pe fiica sa Sincere. Ashley Hanes fost cea de-a doua care a dat naștere unui copil, Adrion, iar Daneesha Haynes a completat trio-ul cu fiica ei Emrie, care cântărea 2,2 kilograme atunci când s-a născut.

Dr. Edroy McMillan s-a ocupat de toate cele trei nașteri. Doctorul a refuzat să fie intervievat.

Mama surorilor, Deborah Ware, a spus în glumă că nu va mai fi nevoie de alți copii la viitoarele petreceri de naștere ale nou-născuților.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării