main logo
2149

Trei stewardese din Coreea de Sud, surprinse pozând pe aripa unui avion

Incidentul a avut loc miercurea trecută pe Aeroportul Internațional Cheongju din Coreea de Sud, în timp ce zborul Eastar Jet 703 era întârziat pe pista de decolare.

Trei stewardese din Coreea de Sud, surprinse pozând pe aripa unui avionFoto: Imagine simbol

Imaginile surprinse de la distanță arată cum trei stewardeze îmbrăcate în uniformă au urcat pe aripa stângă a unui Boeing 737 pentru o sesiune foto improvizată, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.

Eastar Jet, cu sediul în Seul, a declarat că echipajul avionului a fost instruit să deschidă ușa de urgență ca parte a unui antrenament care a avut loc în timpul întârzierii de o oră.

„Compania aeriană a profitat de timpul de așteptare cauzat de ninsoare abundentă și a efectuat un antrenament pentru ieșirea de urgență, care în mod normal este dificil de realizat”, a spus un purtător de cuvânt.

Cu toate acestea, compania aeriană nu a aprobat ca însoțitorii de zbor să realizeze o sesiune foto pe aripa avionului.

Deoarece Aeroportul Cheongju este desemnat ca o unitate militară, fotografierea și filmarea sunt strict interzise. 

Cei care încalcă aceste reguli riscă până la trei ani de închisoare sau amenzi de până la 30 milioane KRW (aproximativ 20.000 de dolari), conform presei locale. 

Incidentul vine într-un context de îngrijorare crescută cu privire la siguranța aeronavelor, după mai multe accidente aviatici din ultimele săptămâni.

Pe 29 ianuarie, un elicopter Black Hawk al armatei s-a prăbușit în timp ce se pregătea să aterizeze pe Aeroportul Național Ronald Reagan. Elicopterul s-a ciocnit cu un avion de pasageri, ucigând toți cei 67 de călători și membri ai echipajului. 

Luni, 18 pasageri ai zborului 4819 Delta Air Lines au fost grav răniți când avionul s-a răsturnat cu susul în jos pe Aeroportul Internațional Toronto Pearson.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării