main logo
521

Trei bărbaţi în combinezoane sanitare au jefuit o bancă din Mexic

Trei indivizi îmbrăcaţi în combinezoane de protecţie sanitară, popularizate de actuala pandemie de COVID-19, au atacat şi au jefuit o bancă situată în centrul istoric al capitalei mexicane, Ciudad de Mexico.

Trei bărbaţi în combinezoane sanitare au jefuit o bancă din MexicFoto: adevarul.ro

Potrivit responsabilului băncii, indivizii au pătruns în sediul filialei înarmaţi cu ceea ce păreau arme de foc şi au imobilizat şapte angajaţi, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.

Infractorii ar fi intrat în bancă prin acoperişul clădirii, folosind probabil sistemul de aer condiţionat, unde a fost găsită o cutie cu scule, au informat vineri autorităţile locale preluate de EFE.

Potrivit responsabilului băncii, alarma de la etajul superior fusese dezactivată.

În pofida intervenţiei poliţiei, indivizii au reuşit să plece cu o importantă sumă de bani, care nu a fost specificată.

Potrivit ultimului raport al Institutului Naţional de Geografie şi Statistică (INEGI) din Mexic, 75 % dintre cetăţeni au declarat că nu se simt în siguranţă în faţa bancomatelor instalate pe căile publice, în timp ce 61,4 % au mărturisit că nu se simt în siguranţă în interiorul băncilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării