main logo
2321

Tragedia din Kemerovo: Proprietara centrului comercial, arestată

Comisia de Investigaţii din Rusia a dispus, vineri, reţinerea Iuliei Bogdanova, directorul general al companiei care deţine centrul comercial "Zimniaia Vişnia" din oraşul siberian Kemerovo.

Tragedia din Kemerovo: Proprietara centrului comercial, arestatăTragedia din Kemerovo: Proprietara centrului comercial, arestată. Foto: Ziare.com

"Ancheta a stabilit că, având responsabilitatea pentru asigurarea securităţii în caz de incendiu, Bogdanova a fost informată în repetate rânduri de către subalternii săi despre defecţiunile de la sistemul de securitate împotriva incendiilor din cadrul clădirii. În ciuda acestui fapt, Bogdanova a fost preocupată să închirieze noi spaţii comerciale, fără a rezolva problemele de securitate la incendiu", se arată într-un comunicat al Procuraturii ruse.

Iulia Bogdanova va fi pusă sub acuzare în temeiul articolului 238, alineatul 3, din Codul Penal al Federaţiei Ruse, privind încălcarea cerinţelor de siguranţă împotriva incendiilor care au provocat moartea a două sau mai multe persoane, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei de Investigaţii, Svetlana Petrenko, a precizat că au fost efectuate percheziţii la locuinţa proprietarei centrului comercial.

Tot vineri, rude ale victimelor incendiului au depus plângeri la Procuratură în care afirmă că numărul mare al morţilor s-ar datora "inacţiunii" pompierilor şi poliţiei, precum şi a dotării tehnice şi a pregătirii insuficiente a acestora.

Cauza incendiului din Kemerovo nu este deocamdată cunoscută, dar anchetatorii au reţinut cinci persoane, inclusiv unul dintre agenţii de securitate ai centrului comercial, care nu a reuşit să pornească sistemul de avertizare vocală.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că neglijenţa criminală şi nepăsarea sunt cauzele incendiului din Kemerovo. Alarma de incendiu din cadrul centrului comercial nu mai funcţiona din 19 martie şi nu au existat stingătoare de incendiu.

La 25 martie, un incendiu a izbucnit la ultimul etaj al centrului comercial "Zimniaia Vişnia", alcătuit din patru etaje şi cu suprafaţă de aproximativ 1.500 de metri pătraţi. 64 de persoane au murit, printre care 41 de copii, şi 76 de persoane au fost rănite, inclusiv 27 de copii.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării