Tragedia care a îndoliat o familie cu doi copii: Copilul meu a fost ucis de canapea
Doi soți din Las Vegas și-a pierdut copilul în vârstă de numai 11 luni în urma unui accident tragic care s-a întâmplat chiar în casa lor.
![Tragedia unei familii cu doi copii: Copilul meu a fost ucis de canapea](https://i.simpalsmedia.com/point.md/news/809x456/349c914e92a92167bb767c2e7c767b44.jpg)
Băiețelul lor a rămas captiv în spatele unei bare de fier aflate în interiorul unei canapele rabatabile, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.
Cuplul a achiziționat o canapea electrică „recliner” cu trei secțiuni. Fiecare dintre ele avea un buton care o controla. Secțiunile se rabatau în momentul în care butonul era acționat.
Pe 8 mai 2022, când se sărbătorește „Ziua Mamei” în America, femeia a trăit un șoc. Ea a lipsit preț de câteva minute, apoi a auzit-o pe fiica sa strigându-l pe mezinul familiei.
Au verificat toate camerele, apoi privirea i s-a oprit către canapea. Băiatul zăcea fără viață în spatele barei de metal.
„Este imposibil de descris cum m-am simțit când l-am văzut pe Ryder acolo, fără viață și prins în spatele barei de metal”, spune mama.
Femeia și-a dat seama cu groază că, în timp ce se jucau, fetița probabil a apăsat butonul care rabata scaunul și apoi l-a închis fără să-și dea seama că băiatul se urcase înăuntru.
Băiatul a fost transportat de urgență la spital și conectat la aparate. Leziunile cerebrale ale acestuia au fost atât de grave încât părinții l-au mutat la un sanatoriu, deoarece nu putea să respire fără ajutorul aparatelor.
Pe 26 mai 2022, copilul a decedat.