563
0
Tot ce trebuie să știe românii despre noul sistem de imigrație din Marea Britanie
563
0

Sistemul de imigraţie pe bază de puncte ce va fi aplicat în UK nu îi afectează pe românii şi restul cetăţenilor UE care s-au înregistrat pentru statut special, de rezident sau pre-rezident, ci pe cei care doresc să se stabilească în Regat, din 2021.

Potrivit ambasadorului britanic la Bucureşti, Andrew Noble, marea majoritate a lucrătorilor cu calificare nu vor avea nicio dificultate privind acest sistem, care ar putea fi aplicat începând din data de 1 ianuarie, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

“Cred că cel mai important lucru pe care îl pot spune, mai ales în România, este că aceasta este politica de imigrare pentru persoane care vor să se stabilească şi să trăiască în UK. 

Aşadar, nu îi afectează pe românii care deja s-au înregistrat pentru a primi statut special de rezident sau pre-rezident în UK. Toate drepturile acestora sunt garantate de acordul de retragere, pe viaţă. 

De asemenea, nu se aplică vizitatorilor în UK. Veţi putea veni ca turişti sau în scop de afaceri şi să staţi perioada legală de timp, înainte de a fi considerat imigrant. 

Aşadar, cred că deja am hotărât de facto că acest sistem nu se aplică marii majorităţi a românilor, care ori vor fi rezidenţi în UK sau doar turişti. 

Pentru cei care vor să meargă să trăiască în Marea Britanie este un nou sistem, la care trebuie să aplice, vor fi diverse categorii, fiecare cu reguli aparte. Marea majoritate a lucrătorilor cu calificare nu vor avea nicio dificultate privind acest sistem. 

Este mai împovărător decât libera circulaţie, dar Guvernul este clar în acest sens: libera circulaţie trebuie să se încheie. Aceasta este maniera prin care vor fi umplute goluri din economia noastră, dar şi nevoile românilor care vor să trăiască şi să lucreze în Marea Britanie vor fi satisfăcute”, a spus Andrew Noble, într-un interviu pentru Agerpres.

Într-un document-cadru ce prezintă planurile Guvernului de la Londra după Brexit se menționează că cetăţenii UE cu o calificare în meserie se pot înscrie pentru a se stabili în Marea Britanie, de la 1 ianuarie 2021, dacă vor cumula minimum 70 de puncte, acordate pentru criterii, precum calificarea în muncă, educaţie, dacă au deja un angajator în Regat şi dacă au un venit minim garantat.

Andrew Noble a precizat însă, că acest sistem a fost gândit de mult timp de Guvernul britanic, iar datele din documentul politic publicat la 19 februarie sunt trasate ”în linii mari”.

“Este un document-cadru, nu documentul de implementare. S-ar putea ca unele elemente să se schimbe între momentul prezent şi cel al implementării, pe 1 ianuarie. Nu ştiu cum va fi, dar ce este scris acolo nu va fi, literă cu literă, realitatea”, a punctat Noble.

Referitor la sistemul-pilot de viză pentru lucrătorii sezonieri, prevăzut în documentul-cadru, Andrew Noble a precizat: 

“Programul-pilot se desfăşoară în 2020, o perioadă în care orice român care vrea să meargă în Marea Britanie o poate face, inclusiv lucrătorii sezonieri în agricultură. 

Anul acesta, schema-pilot nu se aplică românilor care au o mai mare libertate. Prevedem că se va aplica de anul viitor, dar vorbim de un proiect-pilot. Am crescut cifra de patru ori, dar despre ce număr vorbim în 2021, nu ştiu să vă spun”.

De asemenea, este menţionat că sistemul de puncte poate fi aplicat studenţilor.

Întrebat dacă studenţii mai pot ajunge în Marea Britanie, ambasadorul britanic a precizat: “Sistemul este acum mai clar: studenţii trebuie să aibă o ofertă din partea unei instituţii de învăţământ, să demonstreze că stăpânesc limba engleză şi că se pot întreţine în UK. Acestea sunt cerinţe normale pentru orice sistem de imigraţie. 

Studenţii vor trebui să aplice în acest sistem pe baza unui sistem de puncte. Intenţia noastră este să creştem numărul de studenţi internaţionali în universităţile britanice în mod considerabil. Cred că este important să vedem care este intenţia Guvernului. 

Dacă vom creşte numărul studenţilor internaţionali, trebuie să fie în baza unui sistem care deja se aplică pentru mare parte din restul lumii, un sistem care ajută în acest scop. 

Am mare încredere că, în viitor, studenţii români nu vor întâmpina greutăţi. Din nou, simt nevoia să subliniez că acest lucru nu se va aplica mai devreme de anul universitar dinspre finalul lui 2021. 

Deoarece studenţii ce îşi doresc să înceapă studiile în 2020, în anul şcolar 2020-2021 se vor califica în continuare pentru finanţare guvernamentală, pe bazele anterioare. Repet, noul sistem va începe să fie aplicat în anul universitar care debutează în septembrie 2021”.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter