Topul turismului global 2025: Grecia învinge Italia după 25 de ani
Grecia a detronat Italia după decenii, Turkish Airlines urcă în top, Sevilla cucerește Europa, iar Emirates rămâne regina zborurilor lungi – toate acestea apar într-un clasament așteptat cu sufletul la gură: premiile Telegraph Travel Awards, ediția 2025.

Aproape 20.000 de cititori britanici – un public pasionat și experimentat în călătorii – și-au exprimat preferințele într-un sondaj care a desemnat cele mai iubite țări, orașe, companii aeriene, lanțuri hoteliere și operatori de turism din lume, transmite Știri.md cu referire la adevarul.ro.
Unde călătoresc cei mai experimentați turiști din lume? Ce companii le-au câștigat încrederea? Și ce înseamnă asta pentru turiștii români? Aflăm răspunsurile din cel mai recent clasament The Telegraph Travel Awards – unul dintre cele mai importante sondaje din industria turismului, care reflectă preferințele reale ale călătorilor internaționali.
Iată, așadar, cele mai iubite destinații și servicii de travel din lume – și, mai ales, ce ar trebui să rețină călătorii din România.
Grecia, regina Europei, în premieră în fața Italiei
În categoria țărilor europene, Grecia – aflată la doar un zbor de o oră de România – a fost desemnată cea mai bună destinație, întrerupând o domnie de 25 de ani a Italiei. Renumită pentru peisajele impresionante, insulele din Marea Egee și Marea Ionică, dar și pentru bogata sa istorie – de la Acropola Atenei la ruinele de la Knossos, în Creta – Grecia continuă să atragă un număr tot mai mare de turiști în căutare de relaxare, dar și de experiențe culturale autentice.
Nu e de mirare că românii aleg an de an insulele grecești pentru vacanțele de vară. Distanțele scurte cu mașina sau pachetele all inclusive accesibile au transformat această țară într-o „a doua casă” pentru turiștii din România.
Chiar dacă a pierdut „coroana” de cea mai iubită destinație europeană, după un sfert de secol de supremație, Italia rămâne o țară de neratat. De la orașele de artă precum Florența și Roma, la farmecul rural al Toscanei sau al Umbriei, ori lacurile din nord, Italia continuă să ofere o varietate uluitoare de peisaje, gastronomie și cultură – totul la doar câteva ore distanță de România. Norvegia – o altă țară aflată în top, a câștigat inimile turiștilor prin peisajele sale spectaculoase: fiorduri adânci, drumuri care șerpuiesc printre munți și sate pescărești desprinse parcă din povești. Este o alegere perfectă pentru cei care caută liniște, autenticitate și aer curat – dar și pentru pasionații de luminile nordului sau aventuri în natură.
Top 3 țări europene: 1. Grecia; 2. Italia; 3. Norvegia.
- Pont pentru români: Cu zeci de zboruri directe către insulele grecești (inclusiv cu companii low-cost precum Aegean, Wizz Air sau Ryanair), Grecia rămâne o opțiune accesibilă și spectaculoasă.
Noua Zeelandă revine pe primul loc la nivel mondial, dar surpriza vine din Asia
După ce în 2023 a fost detronată de Africa de Sud, Noua Zeelandă își recâștigă titlul de cea mai bună țară din lume – o destinație care continuă să fascineze prin peisajele naturale impresionante: fiordurile sculptate din Insula de Sud, regiunea viticolă Marlborough și Muntele Aoraki/Mount Cook, înzăpezit, un reper iconic pentru mixul unic de adrenalină și liniște absolută. O destinație de bucket list, dar încă greu accesibilă pentru turiștii români.
Japonia și India – două destinații care devin tot mai populare și printre români – completează podiumul global, oferind experiențe turistice diverse: de la cultură și tradiții, la gastronomie și aventură. Dacă te tentează templele din Kyoto sau un safari urban în Mumbai, poate că e momentul să-ți planifici următoarea mare aventură.
Top 3 țări în lume: 1. Noua Zeelandă; 2. Japonia; 3. India.
- Notabil: Emirates (aleasă și cea mai bună companie aeriană pentru zboruri lungi) oferă rute către Auckland cu escală la Dubai.
Sevilla - cel mai iubit oraș de pe bătrânul continent
Sevilia a fost desemnată cel mai frumos și popular oraș din Europa, depășind favorite clasice precum Copenhaga și Veneția. Acest oraș spaniol impresionează prin arhitectura moștenită din epoca maură, atmosfera vibrantă și stilul de viață relaxat – ideal pentru turiștii care caută o experiență autentică, departe de agitația marilor metropole. Dacă ai vizitat Spania doar pentru destinații supraevaluate precum Barcelona sau Madrid, e timpul să descoperi ritmul andaluz și grădinile cu portocali ale acestui oraș fermecător.
Și Copenhaga, capitala daneză, atrage în continuare prin designul său modern, gastronomia de top – cu restaurante renumite în toată lumea – și o calitate a vieții care o face ideală pentru city break-uri elegante și sustenabile. În același timp, Veneția continuă să fascineze prin labirintul de canale, arhitectura venețiană și farmecul său etern – un oraș în care fiecare colț spune o poveste, indiferent câte ori l-ai vizitat.
Top 3 orașe europene: 1. Sevilia; 2. Copenhaga; 3. Veneția.
- Pont pentru turiștii români: Zboruri directe București–Madrid + tren AVE către Sevilla. Sau zboruri low-cost către Malaga, apoi transfer rapid.
Cape Town – diamantul turismului mondial
De-a lungul ultimilor 11 ani, Cape Town a fost votat constant drept unul dintre cele mai îndrăgite orașe din lume. Pentru a șaptea oară, orașul câștigă titlul de „destinația ideală” pentru o vacanță. Puține locuri pot concura cu farmecul fotogenic al celui mai faimos oraș din Africa de Sud: falezele spectaculoase de pe Victoria & Alfred Waterfront, cu deschidere spre Atlantic, silueta impunătoare a Muntelui Table în fundal, țărmurile care coboară lin spre plajele din Camps Bay și linia elegantă a Capului Bunei Speranțe. Peisajele unice și vinurile de clasă mondială continuă să atragă turiști din toate colțurile lumii, dornici să se bucure de farmecul său fotogenic și de cultura locală.
Pe podiumul mondial după Sevilla, Sydney impresionează prin combinația sa unică între peisaje urbane spectaculoase și natură impresionantă. Faima emblematicei „Opera House” și Podul Harbour Bridge, alături de plajele iconice precum Bondi și Manly, fac din Sydney o destinație completă pentru orice tip de turist. Cu o atmosferă vibrantă, cafenele moderne, parcuri întinse și o cultură multiculturală bogată, Sydney este un oraș care invită la explorare și relaxare deopotrivă.
Top 3 orașe din lume: 1. Cape Town; 2. Sevilla; 3. Sydney.
Favoritele zborurilor lungi sau scurte, pe gustul turiștilor europeni
La capitolul companii aeriene, Jet2.com a fost desemnată cea mai bună companie pentru zboruri scurte, datorită tarifelor accesibile și serviciilor de calitate.
Marea veste pentru români este clasarea Turkish Airlines pe podium, companie care operează curse zilnice din București, Cluj și Constanța spre Istanbul și mai departe. Cu zboruri frecvente din România, Turkish Airlines a fost constant lăudată pentru confort și servicii, revenind astfel în topul celor mai apreciate companii aeriene pentru zboruri europene.
Top 3 companii aeriene – zboruri scurte:1. Jet2.com; 2. Finnair; 3. Turkish Airlines.
- Pentru România: Turkish Airlines oferă și zboruri spre Antalya, Dubai și SUA – o alternativă confortabilă și premium la companiile low-cost.
În schimb, pentru zborurile lungi, Emirates și-a consolidat poziția de lider global. Emirates operează zilnic din București spre Dubai, având conexiuni excelente spre Asia, Australia sau Noua Zeelandă.
Top 3 companii aeriene – zboruri lungi: 1. Emirates; 2. All Nippon Airways (Japonia); 3. Singapore Airlines.
- De știut: Emirates oferă frecvent promoții către Bali, Bangkok, Tokyo și alte destinații de top din Asia – cu plecare din România.
Lanțuri hoteliere, vile și căsuțe de vacanță – lux discret și experiențe autentice
Oberoi Hotels & Resorts, lanțul hotelier indian cu prezență în destinații exotice precum Egipt și Maroc — ambele frecventate de turiști români — dar și cu proprietăți exclusiviste în India și Mauritius, a revenit în forță pe primul loc, fiind apreciat pentru atenția acordată oaspeților și standardele înalte de servicii.
Top „Lanț hotelier”: 1. Oberoi Hotels & Resorts; 2. Belmond; 3. Taj Hotels.
La vile, Vintage Travel rămâne lider, cu proprietăți în toată Europa, inclusiv în Grecia, Spania și Portugalia – exact acolo unde mulți români aleg să meargă în vacanță.
Top operatori de vile (Europa): 1. Vintage Travel; 2. Oliver’s Travels; 3. Simpson Travel.
- Pont: Românii pot rezerva direct online aceste vile pentru vacanțe în insulele grecești sau sudul Italiei – multe dintre ele oferă reduceri early-booking și pachete personalizate.
Croaziere: de la ocean la râu, de la fiordurile norvegiene la Nilul legendar
În categoria croazierelor oceanice, Princess Cruises a fost desemnată cea mai bună linie pentru nave mari, aniversând 60 de ani de activitate și inaugurând recent cea mai mare navă din flota sa. Pentru nave mici, Hurtigruten, faimoasă pentru traseele de-a lungul coastei norvegiene, a urcat pe primul loc, oferind o experiență autentică și sustenabilă. Iar Viking Cruises, câștigătoarea categoriei croaziere boutique, este deja cunoscută de români – mai ales că organizează itinerarii pe Dunăre și alte râuri europene. Dedicată exclusiv adulților, oferă o atmosferă sofisticată și servicii premium.
Pentru croazierele de pe Nil, Oberoi Luxury Nile Cruisers oferă o experiență premium – o idee excelentă pentru cei care vor Egiptul dincolo de resorturi all inclusive.
Croaziere oceanice – nave mari: 1. Princess Cruises; 2. Cunard; 3. Celebrity Cruises.
Croaziere oceanice – nave mici: 1. Hurtigruten; 2. Seabourn; 3. Noble Caledonia.
Croaziere fluviale: 1. Oberoi Luxury Nile Cruisers; 2. Uniworld; 3. Viking River Cruises.
Pont: Viking Cruises și Hurtigruten sunt disponibile și pentru pasageri români – pot fi rezervate prin agenții partenere locale.
Vacanțe cu trenul și mașina – eleganță vs. libertate
Belmond, celebru pentru trenurile de lux precum Venice Simplon-Orient-Express (care ajunge uneori și în Europa Centrală) și alte rute spectaculoase din întreaga lume, a fost desemnat cel mai bun operator de vacanțe cu trenul.
Top 3 vacanțe cu trenul: 1. Belmond; 2. The Railway Touring Company; 3. Tailor Made Rail
- Pont: Belmond oferă și pachete de lux cu plecare din Veneția sau Paris – la doar câteva ore de România cu avionul.
Pentru cei care preferă libertatea pe patru roți, Zest Car Rental a fost marele câștigător – iar vestea bună este că oferă servicii în toată Europa, inclusiv în Grecia, Spania, Italia și alte destinații iubite de români.
Top operator închirieri auto: 1. Zest Car Rental; 2. Auto Reisen; 3. Cicar.
Schi și natură: Franța revine în forță
Pentru pasionații de schi, operatorul francez Peak Retreats oferă acces în peste 70 de stațiuni – de la destinații alpine populare până la sate tradiționale. O opțiune de luat în calcul pentru iarna viitoare, mai ales pentru cei care preferă cazare independentă, în loc de pachete clasice.
Top operatori schi: 1. Peak Retreats – vacanțe în Franța; 2. Club Med; 3. Neilson.
Operatori de turism și vacanțe personalizate
În rândul operatorilor de turism, Audley Travel a fost desemnat cel mai bun, recunoscut pentru itinerariile complexe și experiențele de lux în destinații din întreaga lume.
La categoria operatorilor specializați, Llama Travel a urcat pe prima poziție, datorită ofertelor variate și experienței în America Latină, Africa și Asia.
Tururi ghidate: 1. HF Holidays; 2. G Adventures; 3. Explore.
Tendințe în turism
Rezultatele acestui sondaj indică o schimbare importantă în preferințele călătorilor: destinațiile aglomerate încep să piardă teren în fața unor locuri mai puțin cunoscute sau mai puțin frecventate, iar accentul se pune tot mai mult pe calitate, sustenabilitate și experiențe autentice.
Fie că vânezi luxul discret al unei croaziere norvegiene, fie că îți planifici concediul de vară pe insulele grecești sau o escapadă de toamnă în Sevilla, acest clasament este o sursă excelentă de inspirație. Mai mult, este un reminder că multe dintre destinațiile premiate sunt mai aproape și mai accesibile decât ai crede – unele chiar cu plecare din București.
Unde mergem în 2025? Dacă ne luăm după preferințele călătorilor britanici, răspunsul pare clar: mai aproape de experiențe autentice, mai departe de aglomerație.