main logo
937

Tineri îngropați de avalanșă, găsiți de câinii lor care lătrau

Două persoane surprinse de o avalanșă în Elveția au fost găsite în viață după ce câinii lor au lătrat după ajutor. Animalele au fost auzite de alți turiști aflați pe munte, care au reușit să-i dezgroape pe cei doi din zăpadă și să cheme salvamontiștii.

Tineri îngropați de avalanșă, găsiți de câinii lor care lătrau

Patrupedele au indicat salvatorilor mâna stăpânului lor, singura parte a corpului rămasă la suprafață. Cealaltă persoană fusese acoperită în întregime de omăt, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Două persoane prinse într-o avalanșă în Elveția au fost salvate de câinii lor care au lătrat după ajutor, a declarat serviciul de ambulanță aeriană Rega, la scurt timp după operațiunea de salvare. Incidentul a avut loc duminică, în Valea Avers din sud-vestul Elveției, lângă granița cu Italia, notează The Guardian.

„Câinii lor, care nu au fost îngropați de cantitățile mari de zăpadă, au atras atenția altor turiști lătrând puternic”, se arată în comunicatul transmis de autoritățile elvețiene.

„Câinii au atras atenția unui grup de turiști care se aflau la destul de mică distanță, în aceeași vale, dar care nu au asistat la avalanșă", au mai spus oficialitățile.

La aproximativ 15-20 de minute după avalanșă, grupul alertat de câini se afla la fața locului, unde a văzut una dintre mâinile victimelor. Cealaltă persoană a fost îngropată în întregime de zăpadă, însă a fost scos în siguranță.

Ambii au prezentat hipotermie ușoară și au fost transportați cu un elicopter la spital.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării