main logo
340

Teodor Meleșcanu: În România se simte o prezenţă foarte solidă a spionajului rusesc

Teodor Meleșcanu a vorbit, la Arad, despre tensiunile dintre România și Rusia, în contextul în care România a expulzat un diplomat rus, iar Rusia a răspuns vineri cu o măsură similară.

Meleșcanu: Prezenţă solidă a spionajului rusesc în RomâniaTeodor Meleșcanu a vorbit, la Arad, despre tensiunile dintre România și Rusia.

Meleșcanu a fost întrebat despre o eventuală intensificare a spionajului rusesc în ţara noastră, iar ministrul a răspuns că, în România se simte o prezenţă foarte solidă a spionajului rusesc”.

Ministrul de Externe a vorbit și despre declarația Ambasadei Rusiei care a calificat anunţul MAE privind expulzarea unui diplomat rus drept “manifestarea nebuniei politice colective”. Meleşcanu a spus că ”o nebunie politică a fost atactul de la Salisbury”, scrie libertatea.ro.

Cât despre decizia României de a expulza un diplomat rus, în semn de solidaritate cu Marea Britanie, Meleșcanu a spus că „în ceea ce priveşte prezenţa unor trupe NATO pe teritoriul României, Marea Britanie a fost după SUA cel de-al doilea mare contributor. Noi am avut o decizie foarte echilibrată de a da un semnal de solidaritate şi nu am exagerat prin numărul celor pe care i-am expulzat, este vorba de un singur diplomat, un consilier diplomatic”.

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat vineri că un diplomat român va fi expulzat din Rusia. Decizia vine după ce, zilele trecute, România a decis expulzarea unui diplomat rus, în sprijin de solidaritate cu Marea Britanie.

Diplomatul român a fost chemat la Ministerul de Externe rus, pentru a-i fi comunicată decizia.

În total, Rusia va expulza 150 de diplomaţi occidentali, ca răspuns la măsurile anunţate de SUA şi mai multe ţări din UE, în urma scandalului otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal. Un număr de 60 de diplomaţi americani (58 din Moscova şi doi din Ekaterinburg) au fost declaraţi “persona non grata” şi trebuie să părăsească teritoriul Rusiei până pe data de 5 aprilie, a anunţat ministrul de Externe rus Serghei Lavrov. Ambasadorul american la Moscova, Jon Huntsman, a fost chemat la sediul Ministerului de Externe rus, pentru a-i fi comunicată decizia

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării