main logo
487

Temperaturi extreme în India: 49 de persoane au murit din cauza căldurii

Cel puţin 49 de persoane au murit în ultimele 24 de ore în statul Bihar, în nordul Indiei, afectat de peste două săptămâni de o căldură extremă, au anunţat duminică autorităţile citate de AFP.

Temperaturi extreme în India: 49 de persoane au murit din cauza căldurii

Victimele sunt originare din regiunea Magadh, afectată de o secetă gravă şi unde temperaturile au depăşit timp de mai multe zile 45 de grade Celsius, transmite Știri.md cu referire la Protv.ro.

Potrivit lui Vijay Kumar, responsabil al sănătăţii publice, 49 de persoane au murit în trei districte din această regiune.

Alte 40 de persoane au fost spitalizate.

Majoritatea victimelor aveau vârste de peste 50 de ani. Acestea au fost spitalizate în stare de semi-conştienţă, prezentând febră mare, diaree şi greţuri.

O mare parte a nordului Indiei este afectată de peste două săptămâni de o căldură sufocantă. Temperaturile depăşesc 50 de grade la Rajasthan.

În 2017, cercetătorii avertizaseră că Asia de Sud, unde trăieşte a cincea parte a populaţiei mondiale, s-ar putea confrunta cu o creştere a temperaturilor la niveluri insuportabile până la sfârşitul secolului, dacă nu se face nimic împotriva schimbărilor climatice.

În 2015, un val de căldură a provocat peste 3.500 de morţi în India şi Pakistan.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării