318
0
Ţara în care se doreşte introducerea lui Dumnezeu în Constituţie
318
0

La un secol de la revoluţia bolşevică, liderul Partidului Comunist din Rusia surprinde prin propunerea de a introduce conceptul de Dumnezeu în Constituţie.

Liderul actual al partidului înfiinţat de Vladimir Lenin, Ghenadi Ziuganov, face o paralelă între creştinism şi comunism, transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

În prezent, propunerea este analizată şi va fi votată pe 22 aprilie.

Propunerea de introducere a conceptului de Dumnezeu în Constituţie va fi votată în ziua în care se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Lenin.

„Atunci când am studiat Biblia, în epistola apostolului Pavel am găsit principalul slogan al comunismului. <Cine nu munceşte nu mănâncă>. De fapt, în multe moduri, codul moral al unui constructor al comunismului este bazat pe biblie", a explicat Ziuganov, potrivit rt.com.

Deşi ideile lui Ziuganov sunt departe de doctrina tradiţională marxistă şi comunistă, colegii din duma de stat nu au fost surprinşi.

În trecut, acesta a declarat că Iisus Cristos a fost primul comunist din istorie.

Înainte de venirea la putere a sovieticilor, Rusia a fost o ţară profund religioasă. Liderii bolşevici au adoptat o politică ateistă şi au făcut propagandă împotriva Bisericii ortodoxe decenii la rând. În perioada sovietică, partidul comunist a ucis mii de preoţi.

După destrămarea URSS, mulţi membri ai partidului comunist şi-au făcut publică orientarea creştină.

80% din populaţia Rusiei se declară creştină în prezent, deci nu este surprinzător că mulţi reprezentanţi ai sistemului sovietic promovează creştinismul şi comunismul în acelaşi timp.

În prezent, propunerea este analizată şi va fi votată pe 22 aprilie, în ziua în care se împlinesc 150 de ani de la naşterea lui Lenin.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter