main logo
2796

Tancul „furat de romi”, confiscat pentru a opri înaintarea armatei ruse

Dovada că în război apar tot soiul de situații,o reprezintă imaginile tragicomice surprinse chiar pe front într-o localitate din sudul Ucrainei.

Tancul „furat de romi”, confiscat pentru a opri înaintarea armatei ruseFoto: captură video

În ele se vede cum mai mulți civili au remorcat un transportor blindat rusesc, transmite Știri.md cu referire la protv.ro.

Iniţial, lumea a speculat că tancul a fost furat, însă o asociație care apăra drepturile minorității rome a precizat ca bărbații în cauză au vrut doar să oprească înaintarea armatei ruse.

Scenele au fost filmate în Liubimovka, în sudul Ucrainei. Un tractor trage un transportor blindat al armatei ruse, iar martorii, greu încercaţi deja de cinci zile de război, găsesc totuși puterea să se amuze.

Deşi iniţial toată lumea a crezut că respectivii furaseră vehiculul blindat, o organizație pentru apărarea drepturilor romilor din Cehia a transmis că tancul a fost de fapt “confiscat.

Tot cu un tractor a fost transportat și un sistem rusesc anti-rachetă capturat de localnici într-un alt sat ucrainean.

Alte imagini surprind dialogul incredibil purtat de secundul unei nave din Georgia cu comandantul unei ambarcaţiuni ruseşti. Echipajul rusesc rămăsese fără combustibil pe mare şi a cerut să fie alimentat. Marinarii georgieni au refuzat însă.

Nava georgiană - Navă rusească

”Nava pare a fi din Rusia. Sunteți din Rusia?”

”Da, din Rusia. Vă vorbeşte comandantul rus. Cu cine vorbim?”

”Vă vorbeşte ajutorul de căpitan din Georgia. Nu o să vă alimentăm nava, vă ***.”

”Ocupanţilor, la naiba cu voi!”

”Stimaţi colegi, ni se termină combustibilul.”

”Dacă vi se termină combustibilul puteţi folosi vâslele. Slavă Ucrainei! Slavă eroilor!”

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării