main logo
599

Tânără, lovită de tren în România: Venise în țară să se căsătorească

O tânără a fost lovită mortal de tren în localitatea Picioru Lupului, din România. Aceasta venise în România, din Danemarca, de trei săptâmâni ca să îşi facă actele pentru a se putea căsători în toamnă.

Tânără, lovită de tren în România: Venise în țară să se căsătorească

Alături de tânăra de 19 ani a mai mult și unchiul său, iar mătușa sa este în stare gravă în spital, transmite Știri.md cu referire la Libertatea.ro.

Localnicii povestesc cele trei victime ale accidentului se întorceau pe jos acasă pe o linie de cale ferată despre care credeau că este în reparaţii, când au fost loviţi de trenul Bucureşti-Iaşi. 

„Ei stau pe deal şi ăla era traseul lor, o luau pe o cărăruşă să ajungă acasă, era mai scurt traseul pe acolo. Sunt două linii: una pe care urcă trenul şi aia pe care coboară. Aia pe care coboară fiind defectă, în reparaţii, trenul cobora tot pe linia pe care urca. Ei auzind claxonând, claxonând, nu şi-au dat seama că vine trenul aşa, or fi zis că e din sens invers,… şi atunci au fost loviţi”, a povestit, miercuri, o vecină a familiei citată de Mediafax. 

Tânăra lucra în Danemarca împreună cu fratele și iubitul ei și a venit în țară pentru a-și pregăti actele ca în toamnă să se căsătorească. 

„Acum au venit să îşi facă actele să se căsătorească. Trebuiau să aibă nuntă în septembrie sau în octombrie”, a mai spus vecina victimelor. Mama bărbatului care a murit în accident spune că cei trei mergeau spre casă în fiecare zi pe şina de tren. „Pe aici treceau tot timpul. Prin altă parte nu aveau cum să ajungă acasă, treceau pe aici, peste linii. Veneau de la muncă, el lucra în construcţii. Are trei copii”, a spus Georgeta Cărăuşu, mama bărbatului care a murit în accident. Cei trei copii, o fată de 15 ani şi doi băieţi de 5, respectiv 6 ani, sunt acum în grija familiei fratelui bărbatului. 

„Copiii sunt la noi. Sperăm să îşi revină mama. Trei copii fără tată, măcar să îşi revină mama…”, a spus mătuşa copiilor. 

Bărbatul avea 41 de ani, iar soția sa de 34 de ani este în stare gravă în spital. Medicii au un prognostic rezervat în ceea ce o priveşte. 

A suferit multiple fracturi, dar şi un traumatism cranio-cerebral sever şi unul toracic.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării