main logo
4066

Surse: Forțele armate ucrainene au lansat atacul din Crimeea

Explozii mortale au zguduit în această după-amiază o bază aeriană militară din Crimeea, aflată sub controlul Rusiei.

Surse: Forțele armate ucrainene au lansat atacul din CrimeeaFoto: europalibera.org

Oamenii au început să fugă din zona de coastă, de teamă că ucrainenii vor ataca în continuare, transmite Știri.md cu referire la newsweek.ro.

Un oficial militar ucrainean care a vorbit sub protecția anonimatului a declarat pentru New York Times că forțele armate ucrainene au lansat atacul.

„Aceasta era o bază aeriană de unde avioanele rusești decolau în mod regulat pentru atacuri împotriva forțelor noastre în teatrul de operațiuni din sud”, a declarat oficialul, adăugând că „un dispozitiv fabricat exclusiv în Ucraina a fost folosit” pentru a efectua atacul.

Șeful departamentului de sănătate din Crimeea a declarat că cinci persoane, inclusiv un copil, au fost rănite în explozii, în timp ce guvernatorul rus al Crimeei, Serghei Aksionov, a anunțat că o persoană a fost ucisă.

Viktor Andrusiv, un politolog și fost consilier al Ministerului ucrainean de Interne, a scris pe Telegram: „După cum puteți înțelege, rachete cu o rază de acțiune de 200-300 km sunt deja în serviciu la noi și sunt folosite. Exploziile de astăzi de pe aerodromul din Novofedorivka, în Crimeea, sunt o dovadă publică a acestui lucru.”

Ministerul rus al Apărării a negat că exploziile au fost provocate ca urmare a unui tir de rachetă, afirmând că muniția pentru avioane a explodat pe aerodromul Saki din apropierea satului Novofedorivka, la un depozit.

Videoclipurile transmise pe Telegram arătau turiști care fugeau de pe o plajă din apropiere, iar poliția îndemna oamenii să se adăpostească.

Autoritățile locale au anunțat că a fost instituit un perimetru de siguranță de 5 kilometri în jurul aerodromului.

Baza aeriană de lângă Saki și Novofedorivka găzduiește Regimentul 43 de aviație de asalt naval al Flotei Mării Negre a Rusiei.

O varietate de avioane ale forțelor aeriene rusești sunt staționate la bază, inclusiv avioane de luptă Su-30SM, Su-24M și Su-24MP și Tu-134.

Agenția de știri TASS a confirmat că serviciile de urgență din orașul Saki, aflat în apropiere, au fost trimise la locul exploziei.

Localnicii au raportat aglomerație pe drumurile care se îndepărtează de coastă, populația fugind în panică.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării