main logo
417

SUA: Un aligator a ajuns la o fermă în urma ploilor torenţiale

După ce mai multe ploi torenţiale în statele americane Missouri şi Iowa au cauzat creşterea nivelului râurilor, o familie din Arkansas a descoperit un aligator de aproape trei metri pe terenul fermei lor, relatează CNN.

SUA: Un aligator a ajuns la o fermă în urma ploilor torenţiale

Frank Pierce şi familia sa au declarat pentru postul WMC-TV că au găsit animalul stând la soare joi. Familia locuieşte la 145 de km distanţă de râul Mississippi şi în aceeaşi regiune cu alt râu important – White River, transmite Știri.md cu referire la news.ro.

„Eu, fratele meu şi soţia şi fiica mea mergeam la pescuit şi l-am văzut cum stătea acolo pe teren”, a afirmat Pierce.

Pierce a chemat poliţia iar şeriful din zonă, David Lucas a afirmat că la început nu a crezut că este reală povestea.

Lucas a declarat: „Când am primit prima dată apelul, am crezut că este o farsă pentru că nu vedem aligatori într-o zonă atât de nordică”.

Însă când a ajuns la faţa locului, poliţiştii au fost surprinşi să afle că totul este real. Aligatorul se afla în acelaşi loc în care a fost descoperit de familia Pierce.

Lucas a sunat la Comisia de Pescuit din Arkansas care a informat că aligatorul a ajuns acolo din cauza nivelului crescut al râurilor. Astfel de aligatori se găsesc de obicei în state sudice precum Louisiana, Alabama, Florida sau Texas.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării