main logo
356

SUA: Trafic aerian perturbat pe un aeroport din cauza unei drone

Traficul aerian la aeroportul Newark, al unsprezecelea cel mai aglomerat din SUA, cu aproximativ 20 de milioane de pasageri anual, a fost blocat, marţi după-amiază, după ce două drone au fost observate zburând în apropiere, a anunţat postul BBC News.

SUA: Trafic aerian perturbat pe un aeroport din cauza unei drone

Un pilot, care decolase de la Teterboro, un aeroport pentru aviaţie generală (necomercială), aflat în apropiere de Newark, a transmis turnului de control că o dronă s-a apropiat la aproximativ 9 metri de avionul său, transmite Știri.md cu referire la mediafax.ro.

Autoritatea Federală pentru Aviaţie (FAA) din SUA a comunicat că marţi, în jurul orei locale 17:00 (ora României, miercuri, 00:00), a primit informaţii de la zboruri care se îndreptau spre Newark privind prezenţa unei drone deasupra aeroportului Teterboro din New Jersey.

"În acel momenet, zborurile care soseau la Newark au fost amânate pentru puţin timp. După aceea, cum nu au mai fost observate drone, au fost reluate aterizările", a transmis FAA.

Acest incident survine la mai puţin o lună după, ce timp de câteva zile, în timpul perioadei de Crăciun, traficul aerian la aeroportul Gatwick din Londra a fost suspendat din cauza unor drone.

Autoritatea Federală pentru Aviaţie a mai transmis că incidentul este investigat de poliţie.

Între 2015-2017, numărul incidentelor aviatice evitate la limită provocate de drone s-a triplat în Marea Britanie, potrivit UK Airpox Board.

Înmulţirea incidentelor de acest fel a sporit temerile privind siguranţa aviatică, astfel că multe state au introdus interdicţii privind zborul dronelor în apropierea aeroporturilor şi aerodromurilor.

În Statele Unite sunt înregistrate peste 1,3 milioane de aparate de zbor fără pilot uman la bord, însă oficialii americani suspectează că există alte câteva sute de mii de drone care nu au fost înregistrate. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării