main logo
515

SUA ridică sancțiunile împotriva firmelor unui apropiat a lui Vladimir Putin

Statele Unite au anulat duminică sancţiunile împotriva concernului Rusal şi a altor companii având legături cu magnatul rus Oleg Deripaska, considerat un aliat al președintelui Vladimir Putin.

SUA ridică sancțiunile împotriva firmelor unui apropiat a lui Putin

Administraţia preşedintelui Donald Trump a trecut peste obiecţiile opoziţiei democrate, care a încercat să impună în Congresul SUA menţinerea sancţiunilor, relatează Reuters, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

Luna aceasta, 11 congresmeni republicani li s-au alăturat democraţilor, susţinând continuarea măsurilor împotriva Rusal, a companiei-mamă a acestui gigant al industriei aluminiului, En+, şi a firmei JSC EuroSibEnergo din domeniul energetic.

Duminică, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a comunicat că Oleg Deripaska deţine acum - direct şi indirect - mai puţine acţiuni în cele trei companii şi nu mai exercită controlul asupra acestora. Astfel, majoritatea membrilor consiliilor de administraţie vor fi independenţi, iar printre ei se vor afla inclusiv americani şi europeni fără legături de familie cu oligarhul sau cu alte persoane supuse sancţiunilor americane.

Oleg Deripaska, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este în continuare pe lista persoanelor sancţionate de Statele Unite. El a avut legături şi cu Paul Manafort, fostul director de campanie electorală al lui Donald Trump. Manafort a recunoscut în septembrie 2018 că a influenţat martori şi a complotat împotriva SUA, dar preşedintele american şi Rusia neagă că ar fi avut vreo înţelegere secretă.

Oficiali de la Washington îşi exprimaseră îngrijorarea față de efectul pe care îl pot avea sancţiunile împotriva Rusal - cel mai mare producător de aluminiu din lume - asupra industriei respective, la scară mondială. Măsurile împotriva Rusal au fost urmate de creşterea cererii de aluminiu produs în China. Exporturile chinezeşti în domeniu au atins anul trecut un nivel-record. 


Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării