SUA: Panica a golit din nou rafturile dn magazine cu hârtie igienică
22 noiembrie, 12:09
280
0
SUA: Panica a golit din nou rafturile dn magazine cu hârtie igienică
22 noiembrie, 12:09
280
0

Rafturile cu hârtie igienică se golesc din nou, pe fondul restricțiilor adoptate de autoritățile americane, din California până la New York, care determină cumpărătorii să alerge după bunuri esențiale.

Walmart a declarat că are disponibilități sub normal pentru hârtia igienică și produse de curățenie în unele comunități, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Începând de vineri după-amiază, 22 de state au impus restricții menite să reducă răspândirea virusului - dând naștere unei noi goane după cumpărături de panică și adoptatea, de către comercianți, a raționalizării unor produse.

Cumpărătorii din mai multe orașe din Statele Unite au declarat pentru Reuters că șervețelele dezinfectante nu se mai găsesc la supermarketuri precum Walmart și Costco, precum și la lanțurile de produse alimentare Albertsons și Vons deținute de Cerberus Capital.

„Walmart nu mai are șervețele Lysol, iar hârtia igienică s-a terminat din nou”, a spus Whitley Hatcher, 31 de ani, din Tucson, Arizona.

„În mod ciudat, în locuri precum Walgreens și Dollar Tree poți găsi ceea ce ai nevoie. Cred că oamenii văd rafturile goale din magazinele mai mari și se panichează”, a spus Hatcher.

La un Costco din Vancouver, Washington, nu se mai găsesc hârtie igienică, prosoape de hârtie, șervețele de curățat, mănuși și conserve de carne.

Vânătoarea de hârtie igienică are loc din nou și în California, unde guvernatorul a ordonat, joi, măsuri de resticție în cea mai mare parte a statului.

Cumpărătorii au spus că hârtia igienică nu se mai găsește la magazinele Costco din Fresno și Los Angeles.

Procter & Gamble, vânzătorul nr. 1 de hârtie igienică din SUA, a declarat că fabricile lucrează 24/7 pentru a satisface cererea.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter