main logo
490

SUA: Mueller și-a încheiat ancheta privind ingerințele Rusiei în alegeri

Procurorul special american Robert Mueller și-a încheiat oficial ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale din Statele Unite, care au avut loc în 2016, relatează site-ul postului CNN.

SUA: Mueller și-a încheiat ancheta privind ingerințele Rusiei în alegeri

Raportul elaborat de echipa lui Mueller a fost trimit procurorului general William Barr, a informat vineri Departamentul de Justiție, transmite Știri.md cu referire la Hotnews.ro.

Departamentul de Justiție a informat Congresul american, printr-o scrisoare scurtă, că Mueller a trimis raportul lui William Barr, în care detaliază decizia sa privind persoanele care au fost vizate de anchetă.

Barr a declarat că ar putea oferi Congresului concluziile procurorului special în curând. Un oficial din cadrul Departamentului de Justiție a declarat că raportul este foarte „cuprinzător”.

Purtătorul de cuvânt de la Casa Albă, Sarah Sanders, a declarat că Administrația prezidențială nu este la curent cu dovezile găsite de Robert Mueller.

„Următorii pași vor depinde de procurorul general Barr. Casa Albă nu a primit și nici nu a fost informată cu privire la raportul lui Mueller”, a declarat Sanders.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. 

Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - au fost inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării