main logo
426

SUA exclud Turcia din programul F-35, după ce Ankara a primit arme ruse

Statele Unite au transmis, miercuri, că suspendă Turcia din programul F-35, dând curs avertizărilor anterioare, ca urmare a faptului că Ankara a început să primească componentele sistemului antirachetă rus S-400, săptămâna trecută.

SUA exclud Turcia din programul F-35, după ce Ankara a primit arme ruseFoto: adevarul.ro

Primele componente ale sistemului antiaerian S-400 au fost livrate la baza militară Murted, la nord-vest de Ankara vineri, încheiând astfel acordul dintre membrul NATO Turcia şi Rusia, pe care Washingtonul s-a străduit de luni de zile să-l împiedice, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.

„SUA şi alţi parteneri F-35 sunt de acord asupra deciziei de suspendare a Turciei din program şi iniţierii procesului de a scoate oficial Turcia din program“, a spus Ellen Lord, subsecretarul Apărării pe probleme de achiziţii şi sustenabilitate. 

Ministerul turc de Externe a menţionat că mişcarea este nedreaptă şi ar putea afecta relaţiile dintre cele două state. 

Lord a mai precizat că mutarea lanţului de aprovizionare pentru avionul avansat de luptă va costa Statele Unite între 500 de milioane de dolari şi 600 de milioane de dolari. 

Turcia fabrică peste 900 de componente pentru F-35, a mai menţionat ea, adăugând că lanţul de aprovizionare se va muta din Turcia în fabrici americane, în mare parte. 

„Turcia cu siguranţă şi din păcate va pierde locuri de muncă şi oportunităţi economice viitoare din cauza acestei decizii“, a spus Lord. 

„Nu va mai primi peste 9 miliarde de dolari din viitoarele proiecte legate de F-35, pe durata vieţii acestui program“. 

Avionul militar F-35 este cel mai avansat aparat de zbor din arsenalul Statelor Unite şi este folosit de către NATO şi alţi aliaţi ai SUA. 

Washingtonul este îngrijorat că folosirea S-200 cu F-35 i-au putea permite Rusiei să capete prea multe informaţii legate detehnologia stealth a avionului.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării