main logo
363

SUA: E timpul ca UE să se retragă din acordul nuclear cu Iranul

Vicepreşedintele Statelor Unite, Mike Pence, şi secretarul de stat american, Mike Pompeo au cerut miercuri aliaţilor europeni să se retragă din acordul nuclear cu Iranul.

SUA: E timpul ca UE să se retragă din acordul nuclear cu Iranul

La conferinţa de la Varşovia privind securitatea în Orientul Mijlociu, Pompeo, citat de AFP, a apreciat că Iranul este "cel mai mare pericol" în regiune şi a acuzat regimul de la Teheran că pregăteşte "un nou Holocaust", transmite Știri.md cu referire la Mediafax.

Germania, Franţa şi Regatul Unit au lansat luna trecută un instrument financiar pentru a ajuta firmele europene cu interese legitime în Iran să evite sancţiunile americane, reaminteşte DPA. 

„Ei numesc această schemă un 'vehicul cu rol special'. Noi o numim un efort de a încălca sancţiunile împotriva regimului revoluţionar criminal din Iran. O numim un pas necugetat care nu va face altceva decât să întărească Iranul, să slăbească UE şi să distanţeze şi mai mult Europa de America", a spus la rândul său Pence.

Vicepreşedintele american a cerut Uniunii Europene să îşi schimbe orientarea şi să se alăture Statelor Unite, retrăgându-se din acordul nuclear din 2015 cu Iranul. 

„În interesul păcii, securităţii, stabilităţii şi drepturilor omului în Orientul Mijlociu, a sosit timpul ca partenerii noştri europeni să fie alături de noi, alături de poporul iranian, alături de aliaţii şi prietenii noştri din regiune - iar noi respingem acordul nuclear cu Iranul", a insistat el. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării