main logo
766

SUA: Curtea Supremă a suspendat deportarea migranților venezueleni

Curtea Supremă a SUA a suspendat sâmbătă deportarea de către administrația americană în temeiul unei legi din secolul al XVIII-lea a migranților venezueleni suspectați că aparțin unei organizații infracționale.

SUA: Curtea Supremă a suspendat deportarea migranților venezueleniImagine simbol

Președintele american Donald Trump a invocat luna trecută Alien Enemies Act din 1798 pentru a aresta migranți venezueleni acuzați că aparțin bandei Tren de Aragua, înainte de a-i deporta într-o închisoare de maximă securitate din El Salvador, transmite Știri.md cu referire la agerpres.ro.

„Guvernului este obligat să nu expulzeze niciun membru din această categorie de deținuți în Statele Unite până la o nouă decizie din partea acestei curți”, se arată în ordinul instanței.

Decizia vine în urma unui recurs de urgență depus de avocați specializați în drepturile omului care încearcă să oprească deportarea migranților aflați în prezent într-un centru din Texas.

Uniunea Americană pentru Libertăți Civile a declarat în recursul său de urgență depus vineri seara că grupul de venezueleni reținuți în Texas a fost notificat că va fi 'deportat în mod iminent' în temeiul legii inamicilor străini din 1798.

Avocații mai multor venezueleni deja deportați au susținut că clienții lor nu erau membri ai Tren de Aragua, nu comiseseră nicio infracțiune și au fost vizați în primul rând din cauza tatuajelor lor.

Donald Trump, care a promis în campania electorală că va deporta milioane de migranți fără acte, a acuzat Venezuela că 'invadează' Statele Unite prin intrarea unor presupuși membri ai bandei latino-americane.

Legea din 1798 a fost folosită anterior doar în timp de război, în special împotriva cetățenilor japonezi și germani de pe teritoriul american în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării