SUA ar plănui să administreze Fâșia Gaza timp de un deceniu după război
Un plan postbelic pentru Gaza al americanilor ar prevedea administrarea de către Statele Unite a enclavei devastate de război pentru cel puțin un deceniu, relocarea populației palestiniene și reconstrucția enclavei ca stațiune turistică și centru de producție, a relatat duminică Washington Post.

Washington Post a precizat că, potrivit unui document de 38 de pagini pe care l-a consultat, cei 2 milioane de locuitori ai Fâșiei Gaza ar părăsi, cel puțin temporar, teritoriul fie prin plecări „voluntare” către altă țară, fie prin mutarea în zone restricționate din interiorul teritoriului pe durata reconstrucției, transmite Știri.md cu referire la digi24.ro.
Reuters a relatat anterior că există o propunere de construire a unor tabere de mari dimensiuni, denumite „Zone de tranzit umanitar”, în interiorul și, posibil, în afara Gazei, pentru a găzdui populația palestiniană. Planul purta numele Fundației Umanitare din Gaza (GHF), un grup controversat de ajutor umanitar susținut de SUA.
Oricine deține terenuri va primi un „token digital” în schimbul drepturilor de reamenajare a proprietății sale, a explicat Washington Post, adăugând că fiecare palestinian care pleacă va primi 5.000 de dolari în numerar și subvenții pentru a acoperi chiria pe o perioadă de patru ani. De asemenea, li se va asigura hrană pentru un an, a adăugat ziarul.
Planul „GREAT Trust”
The Post a precizat că planul se numește „Gaza Reconstitution, Economic Acceleration and Transformation Trust, sau GREAT Trust” și a fost elaborat de GHF care colaborează cu armata israeliană și folosește companii private americane de securitate și logistică pentru a transporta ajutoare alimentare în Gaza. Este favorizată de administrația Trump și de Israel pentru a desfășura acțiuni umanitare în Gaza, spre deosebire de sistemul condus de ONU, despre care Israelul spune că permite militanților să deturneze ajutoarele.
La începutul lunii august, ONU a declarat că peste 1.000 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să primească ajutor în Gaza de când GHF a început să funcționeze în mai 2025, majoritatea dintre ele fiind împușcate de forțele israeliene care operau în apropierea centrelor GHF.
La 4 februarie, Trump a declarat pentru prima dată în mod public că Statele Unite ar trebui să „preia controlul” asupra enclavei devastate de război și să o reconstruiască ca „Riviera Orientului Mijlociu”, după relocarea populației palestiniene în altă parte. Comentariile lui Trump au stârnit furia multor palestinieni și grupuri umanitare cu privire la posibila relocare forțată din Gaza.
Un sfert din populația Gazei se confruntă cu foamete
Forțele israeliene au bombardat peste noapte suburbiile orașului Gaza din aer și de la sol, distrugând case și alungând și mai multe familii din zonă, în timp ce cabinetul de securitate al prim-ministrului Benjamin Netanyahu s-a reunit duminică pentru a discuta un plan de cucerire a orașului.
Armata israeliană și-a intensificat treptat operațiunile în zona orașului Gaza în ultimele trei săptămâni. Vineri, a pus capăt pauzelor temporare din zonă, care permiteau livrarea de ajutoare, desemnând-o „zonă de luptă periculoasă”. Duminică, șeful Programului Alimentar Mondial a declarat că decizia Israelului va afecta accesul la alimente și va pune în pericol lucrătorii umanitari.
„Acest lucru va limita cantitatea de alimente la care au acces”, a declarat Cindy McCain, director executiv al PAM, în cadrul emisiunii „Face the Nation” difuzate de CBS News.
Un raport publicat la începutul acestei luni de către monitorul global al foametei, Integrated Food Security Phase Classification (IPC), a arătat că aproximativ 514.000 de persoane - aproape un sfert din populația Gazei - se confruntă cu condiții de foamete în orașul Gaza și în zonele înconjurătoare.
Israelul a respins concluziile IPC ca fiind false și părtinitoare, afirmând că sondajul s-a bazat pe date parțiale furnizate în mare parte de Hamas, care nu au luat în considerare recentul aflux de alimente.