main logo
4984

SUA anunță că România va cumpăra 32 de avioane de luptă F-35

Departamentul de Stat al SUA a aprobat o posibilă vânzare a 32 de avioane de luptă F-35 către România, achiziţia urmând a îmbunătăţi securitatea ţării.

SUA anunță că România va cumpăra 32 de avioane de luptă F-35Imagine simbol

”Avioanele F-35 vor oferi României capabilităţi de apărare aeriană de neegalat şi vor spori interoperabilitatea între forţele aeriene NATO”, a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti, Kathleen Kavalec, transmite Știri.md cu referire la news.ro.

Prima livrare a aeronavelor F-35 către România este aşteptată până în anul 2031. Achiziţia de către partea română urmează a se realiza la valoarea estimată şi aprobată de Parlamentul României, de 6,5 miliarde de dolari, precizează MApN.

”Departamentul de Stat al SUA a luat o decizie de aprobare a unei posibile vânzări a 32 de avioane de luptă F-35A Lightning II către România, ceea ce oferă o îmbunătăţire semnificativă a capabilităţilor de apărare ale României şi o consolidare a parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România. Achiziţia propusă va îmbunătăţi securitatea României – un aliat NATO care reprezintă o forţă importantă pentru stabilitatea politică şi economică în Europa”, se arată într-un comunicat de presă transmis, vineri seară, de Ambasada SUA la Bucureşti.

Conform sursei citate, achiziţia în valoare de aproximativ 6,4 miliarde de dolari va furniza României avioane de luptă F-35A multirol de ultimă generaţie, care oferă tehnologie stealth avansată ("stealth" reprezintă semnătură radar redusă), fuziunea senzorilor şi capabilităţi unice de superioritate aeriană. Achiziţionarea celor două escadrile F-35A va spori semnificativ capacitatea României de a face faţă ameninţărilor de securitate în continuă evoluţie şi de a contribui la eforturile regionale de apărare.

”Acest angajament este o dovadă a parteneriatului puternic dintre cele două naţiuni şi demonstrează încă o dată că România este un lider în apărarea securităţii regionale. România este un aliat cheie al NATO în promovarea securităţii şi stabilităţii în regiunea Mării Negre şi nu numai. Avioanele F-35 vor oferi României capabilităţi de apărare aeriană de neegalat şi vor spori interoperabilitatea între forţele aeriene NATO”, a declarat, în comunicat, ambasadorul SUA la Bucureşti Kathleen Kavalec.

Prima livrare a aeronavelor F-35A către România este aşteptată până în anul 2031. Statele Unite vor continua să colaboreze îndeaproape cu România pentru a asigura o integrare uşoară şi eficientă a acestor aeronave avansate în cadrul forţelor lor de apărare.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării