main logo
374

Statele Unite avertizează Rusia să nu blocheze procesul de pace din Siria

Statele Unite au avertizat, luni după-amiază, Rusia să evite obstrucţionarea procesului de pace din Siria, altfel va fi trasă la răspundere, conform unei declaraţii făcute de secretarul de Stat interimar, John Sullivan, la summitul G7, unde a fost denunţat "comportamentul negativ" al Moscovei.

SUA avertizează Rusia să nu blocheze procesul de pace din SiriaStatele Unite avertizează Rusia să nu blocheze procesul de pace din Siria.

"Rusia trebuie să fie un partener constructiv în Siria, altfel va fi trasă la răspundere", a declarat John Sullivan, potrivit agenţiei Reuters, după reuniunea miniştrilor de Externe din Grupul statelor puternic industrializate (G7) desfăşurată în oraşul canadian Toronto, scrie zf.ro.

Grupul G7 a denunţat "comportamentul negativ" al Rusiei, dar a exprimat disponibilitatea pentru dialog cu Administraţia Vladimir Putin.

"A fost unitate în cadrul G7 în exprimarea de opoziţie faţă de compportamentul negativ al Rusiei", a declarat un alt oficial din cadrul Departamentului de Stat, citat de CNBC. "De asemenea, a fost şi deschidere în rândul membrilor G7 faţă de dialogul cu Rusia, în timp ce tragem la răspundere Moscova pentru activităţile negative şi eforturile în sensul destabilizării naţiunilor", a precizat oficialul american.

"Le transmitem ruşilor că, dacă vor să fie trataţi ca mare putere, trebuie să colaboreze cu noi", a explicat un diplomat prezent la reuniune.

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, a îndemnat Rusia să contribuie la soluţionarea crizei din Siria, în contextul în care Moscova şi Teheranul oferă susţinere Administraţiei Bashar al-Assad. "Ştim că, spre exemplu, conflictul sirian nu poate fi rezolvat fără Rusia. Astfel că Moscova trebuie să facă propuneri constructive", a spus şeful diplomaţiei germane.

Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa au bombardat recent baze militare siriene, după un atac chimic atribuit regimului Bashar al-Assad, care a negat orice implicare. Moscova consideră atacul chimic din Siria o înscenare menită să fie pretext pentru operaţiuni militare.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării