main logo
609

Start campaniei electorale pentru alegerile anticipate în Ucraina

Campania pentru alegerile legislative anticipate din 21 iulie în Ucraina a început vineri, noul preşedinte Vladimir Zelenski încercând să obţină majoritatea necesară pentru a pune în aplicare reformele promise.

Start campaniei electorale pentru alegerile anticipate în UcrainaFoto: moldpres.md

Noul preşedinte ucrainean (41 de ani) a anunţat în discursul rostit la învestirea sa în funcţie, luni, dizolvarea Radei Supreme (parlamentul unicameral) şi a semnat un decret în acest sens a doua zi, fără să mai aştepte alegerile la termen în octombrie, transmite Știri.md cu referire la Agerpres.

Vladimir Zelenski vrea să capitalizeze victoria sa zdrobitoare la prezidenţiale (73%) pentru a-şi instala deputaţii partidului său ''Servitor al poporului'' - pentru moment, aproape inexistent - într-un parlament până acum foarte ostil acestuia, întrucât a bulversat puternic clasa politică.

Fără sprijin parlamentar, noul preşedinte nu poate nici să adopte legi, nici să facă numiri în guvern, în timp ce el a promis o primenire majoră a sistemului politic, în contextul în care ţara se confruntă cu un război cu separatiştii proruşi şi cu dificultăţi economice severe.

Partidul lui Vladimir Zelenski este creditat până acum cu circa 40% din intenţiile de vot, potrivit ultimelor sondaje.

Partidul prorus ''Platforma de opoziţie'' este creditat cu 10% din voturi, plasându-se pe locul doi, în timp ce partidul fostului preşedinte Petro Poroşenko (BPP) şi cel al fostului premier Iulia Timoşenko - Batkivşina (Patria) - ar depăşi doar pragul de 5% necesar pentru a reveni în parlament.

Debutul campaniei este marcat de sosirea unui nou actor în politica ucraineană, odată cu crearea unui nou partid de către starul rock din Ucraina, Sviatoslav Vakarciuk, liderul grupului Okean Elzî.

La puţin peste o săptămână de la crearea sa oficială, formaţiunea ''Golos'' al lui Vakarciuk este creditată cu 5% din intenţiile de vot şi popularitatea sa creşte rapid.

Jumătate dintre deputaţi, adică 225, sunt aleşi prin sistem proporţional, cealaltă parte în scrutinuri locale într-un tur. Numai listele care au obţinut mai mult de 5% din votul proporţional pot obţine locuri în Rada Supremă. 

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării