main logo
1021

Starea de alertă în unul din cele mai mari oraşe din lume, suspendată

Starea de alertă declarată în urmă cu patru zile în oraşul Ciudad de Mexico din cauza unui nor de poluare a fost suspendată, ca urmare a îmbunătăţirii calităţii aerului, au anunţat vineri autorităţile mexicane.

Starea de alertă în unul din cele mai mari oraşe din lume, suspendată

Potrivit raportului Comisiei de Mediu a megalopolisului, staţiile care măsoară calitatea aerului, în oraşul cu peste 20 de milioane de locuitori, au înregistrat o scădere a concentraţiei poluanţilor, în special a particulelor fine din atmosferă, transmite Știri.md cu referire la Stirileprotv.ro.

“Pe tot parcursul zilei de vineri, calitatea aerului din Ciudad de Mexico s-a îmbunătăţit, în special în ceea ce priveşte nivelul de concentraţie a particulelor înregistrat până acum”, a afirmat comisia într-un comunicat.

Potrivit autorităţilor, previziunile meteorologice se anunţă favorabile disipării poluanţilor începând de sâmbătă.

Marţi, autorităţile din Mexic au declarat stare de urgenţă privind situaţia gravă a mediului din zona metropolitană a Ciudad de Mexico după ce fumul rezultat de la incendiile de vegetaţie din apropierea capitalei a condus la creşterea nivelului de poluare până la valori potenţial dăunătoare sănătăţii umane.

Incendiile de la periferia capitalei, absenţa vântului şi temperaturile ridicate au contribuit la formarea unui nor cenuşiu dens, care au masat parţial clădirile din oraş.

Autorităţile din domeniul mediului au recomandat populaţiei din Ciudad de Mexico, unul dintre cele mai populate megalopolisuri, să evite activităţile în aer liber şi să rămână în interior, cu ferestrele şi uşile închise, iar persoanele sensibile, precum vârstnicii şi cele bolnave, au fost sfătuite să nu iasă din casă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării