main logo
483

Spania: Un bebeluș a scăpat de COVID după 70 zile la terapie intensivă

Petru, un copil de origine română, s-a născut perfect sănătos la un spital din Valencia, dar după nouă zile s-a întors în stare gravă la pediatrie.

Spania: Un bebeluș a scăpat de COVID după 70 zile la terapie intensivă

Copilul ar fi luat COVID de la fratele său mai mare, care era asimptomatic, relatează Mediafax. După 70 de zile de îngrijiri, Petru a fost externat în aplauzele medicilor, transmite Știri.md cu referire la Digi24.ro.

Bebeluşul a ajuns în stare gravă la spital, anul trecut. La început a avut probleme respiratorii şi a fost alimentat cu greu.

Din această cauză, recuperarea lui Petru a fost mult mai anevoioasă, iar în primele zile, părinţii lui, Cristina şi José, nu l-au putut vedea decât prin videoconferinţă.

Medicii spanioli spun că este un caz foarte rar de COVID-19 cu astfel de simptome la copii nou-născuţi.

După aproape două luni şi jumătate la ATI, Petru a învins coronavirusul şi a fost confirmat negativ spre satisfacţia întregului personal de la spitalul spaniol.

Mama lui a mulţumit cu lacrimi în ochi pentru grija arătată de personalul secţiei de pediatrie, care s-a strâns la uşă ca să se despartă de Petru cu aplauze.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării