697
1
Soros: UE ar putea să nu supravieţuiască pandemiei de coronavirus
697
1

Miliardarul George Soros a avertizat că Uniunea Europeană ar putea să se divizeze în contextul pandemiei de coronavirus, dacă blocul comunitar nu va emite obligaţiuni perpetue pentru a ajuta statele membre cu probleme, precum Italia.

George Soros a subliniat că pagubele provocate de noul coronavirus economiei zonei euro vor persista „mai mult decât cred majoritatea oamenilor”, transmite Știri.md cu referire la libertatea.ro.

Acesta a precizat că evoluţia rapidă a virusului înseamnă că un vaccin eficient va fi greu de pus la punct.

Miliardarul George Soros a spus că obligaţiunile perpetue, precum cele utilizate de Marea Britanie pentru a finanţa războaiele împotriva lui Napoleon, ar permite Uniunii Europene să supravieţuiască.

Dacă UE nu va putea lua în discuţie acum acest subiect, ar putea să nu supravieţuiască provocărilor cu care se confruntă în prezent. 

Aceasta nu este o posibilitate teoretică, ar putea fi o realitate tragică.

George Soros: Obligaţiunile perpetue nu trebuie răscumpărate niciodată, doar dobânzile trebuie plătite continuu.

Sunt dobânzi constante şi presupun un grad mare de încredere al investitorilor în entitatea care le emite.

George Soros a apreciat că UE va trebui să îşi menţină ratingul AAA pentru a emite astfel de obligaţiuni perpetue şi astfel va fi nevoită să aibă puterea de a strânge taxe pentru a acoperi costul obligaţiunilor.

În acest sens, Soros a sugerat că UE ar putea pur şi simplu să autorizeze taxe în loc să le impună. 

„Relaxarea prevederilor privind ajutoarele de stat, care favorizează Germania, a fost una incorectă în ceea ce priveşte Italia, care era deja bolnavului Europei şi apoi a fost ţara cea mai grav lovită de COVID-19”, a mai spus Soros.

Miliardarul George Soros a devenit, în ultimii ani, ţapul ispăşitor al naţionaliştilor şi al partizanilor teoriei conspiraţiei, atât în Europa, cât şi în SUA.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter